Tellico - soft pentru biblioteca

Cautam de ceva vreme un soft pentru biblioteca. Pe Windows m-am descurcat foarte bine cu seria Collectorz (pentru carti, filme, muzica si jocuri), avand in paralel si un Excel simplu pentru biblioteca. Dupa trecerea la Ubuntu - Karmic Koala rules - era destul de greu sa folosesc in continuare Collectorz. Mult prea complicat de configurat, nu eram sigur ca va merge pana la urma, si oricum cand vine vorba de Ubuntu sunt la stadiu "what does this button do". Plus ca vroiam ceva special pentru Linux. Adina mi-a recomandat Tellico, l-am luat, instalat si m-am jucat ceva timp cu el. Si cred ca am gasit ce imi trebuia.

Foarte rapid, customizabil - desi template-uri standard nu sunt foarte atragatoare - si gratuit, Tellico face cam tot ce gasisem in seria Collectorz, doar ca intr-o singura aplicatie. Se pot face cataloage pentru colectii de carte, muzica, film, comicsuri, bibliografii, timbre, monezi, vinuri, board-games, CCG, usor de aranjat si cu numeroase optiuni. Se poate face si un catalog custom pentru alte genuri de colectii. Se invata usor si mai mult prin intuitie decat citind documentatia. Tellico ia automat informatiile de care are nevoie de pe net - la filme foloseste IMDB, Amazon si Animenfo - si se misca surprinzator de bine.

Adina, multumesc pentru sugestie. Mai am foarte mult de lucru pana sa trec totul in Tellico, dar imi place foarte mult.

Libraria digitala - din decembrie

Preluat de pe Ganduri pentru fiecare zi (un blog foarte fain)

Din luna decembrie se lanseaza o librarie digitala unde vom gasi volume de la editura Trei, Polirom, Nemira, Litera (din cele anuntate pana acum). In prima faza vor fi aproximativ 100 de titluri disponibile pentru download, la preturi de 1 - 7 euro. Ceea ce mi se pare foarte putin. Site-ul arata deja foarte bine, am gasit si cateva aplicatii interesante pentru e-books si ar trebui sa mearga bine.

In definitiv ar fi mai rentabil pentru edituri sa nu reediteze pe hartie anumite titluri mai vechi si sa le vanda in format electronic. Sunt curios, dintre titlurile anuntate de la Trei, sa iau "O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii" de Mark Haddon.

Mai multe detalii aici

Eu, ea si Ubuntu

Dupa multi ani de Windows am trecut in final la Ubuntu. In parte pentru ca nu mai rezistam sa reinstalez, configurez, devirusez un sistem de care ma cam saturasem, in principal pentru ca incerc asa sa renunt la jocuri. De tot. Cold turkey. Daca nu pot sa renunt la toate dependentele, macar sa le raresc.

Trebuie sa marturisesc de la inceput ca sunt total atehnic, si cand vine vorba de reinstalat un Windows as prefera sa nu. Reusesc prin talentul nativ sa distrug inclusiv fizic orice sistem, fara sa-mi propun, sa prabusesc informatic orice protectie si sa incurc orice configuratie. Serios, puteti sa ma testati, eventual gratuit. Ani de zile am profitat de rabdarea si priceperea cate unui prieten, si cred ca multi nu mi-au mai raspuns la telefon tocmai din acest motiv. Cred.

Cand mi-a picat din nou Windows-ul – in mare parte datorita sotiei care ma secondeaza ca talent – am trecut de comun acord la Ubuntu. 9.10. Karmic Koala. Ubuntu is cool. Descarcat, ars pe disc – dupa sfaturile lui DeMaio – formatat partitie, instalat. Tensionat serios de povestile horror cu Ubuntu care nu poate fi folosit/instalat/priceput daca nu visezi Linux serios in fiecare secunda a vietii tale. Un fel de hermit care in loc de rugaciunea inimii repeta mecanic o linie cu “sudo”. O mantra. Stupefiant pentru mine – m-am descurcat. Si cel putin momentan nu mai am Windows.

Parti bune :

• n-am reusit inca sa-l distrug, e stabil si rapid, am Firefox, am circa 30 de playere audio – video (inca nu m-am hotarat la unul), am gasit in mare echivalente pentru programele de Windows, am reusit chiar sa-mi configurez sunetul si – incredibil – sa imi mearga bine chiar si torentele. OpenOffice pare ok, vad cam toate documentele, inclusiv comixuri. Pentru browsing, scris, muzica si filme este perfect, dupa o perioada de adaptare. Mi-am gasit si cateva joculete, intre care si o clona reusita de Colonisation.

Parti mai putin bune

• nu mai am Diablo, am fost nevoit sa renunt la jocuri, ceea ce imi lasa mult timp liber pentru a medita la misterele Universului. Sau pentru a ma dedica unuia dintre pasionantele si numeroasele hobbyuri. Cum ar fi nimic. Ieri noapte visam ca joc Scarface. Dupa 15 ani de jocuri, la maniera 6 - 14 ore pe zi, e cam greu. Inca nu am gasit ceva cu care sa inlocuiesc seria Collectorz, desi Tellico este un candidat serios la titlu. Inca e in teste. Numai ca ar trebui sa iau totul de la capat, si momentan nu am entuziasm si chef de catalogari, poate in concediu. Inca ma mai incurc si ma mai pierd prin Ubuntu, mai e foarte mult pana sa-l invat la nivel acceptabil. Nu am jocuri. Cred ca am mai scris asta. Nu imi iese de fiecare data cand incerc sa instalez o aplicatie noua. Nu am hanorac cu Ubuntu. Si simt nevoia.

Pentru prima impresie – ne place. Chiar foarte mult. Daca scap de amintirea jocurilor s-ar putea sa-l folosesc mult si bine. Desi, ca intr-o povestire de Lovecraft, simt de undeva de pe raftul din spate pulsatia malefica a cd-ului cu Windows XP. Langa teancul de jocuri. E ca o lumina roza si seducatoare, foarte intensa si putin calduta. Stiu ca ma cheama si stiu ca am nevoie de ajutor pentru a-i rezista. Sper sa nu sfarsesc la fel ca eroul din Dagon si sa urlu in scris : “N-o sa ma gaseasca. Fereastra ! Fereastra !”. Si zdup.

Ubuntu e fain.

Anii ’80 si bucurestenii

In decembrie 1989 aveam zece ani si ceva, eram pionier (si adjunct de unitate) si ma obisnuisem destul cu cea mai buna dintre oranduirile sociale, pregatindu-ma in pas alert sa construiesc si eu partea mea de socialism multilateral dezvoltat. Nu cred ca imi imaginam cum ar fi altfel, « Vestul » era o abstractiune, insemna reviste Pif la liber, Coca Cola si inghetata Magnum, jocuri video si blugi. Si asa ceva nu putea sa existe. Eram un privilegiat totusi. Cu o bunica in Israel aveam acces anual, in portii mici, la ce insemna Occidentul. Jucarii, dulciuri, reviste Mickey Mouse, Lego, pistoale de plastic. Parca avand putin ma bucuram si mai mult. Stiam ca nu trebuie sa spun la scoala ca tata asculta Europa libera. Sau ca avem dolari. Sau ca ne luasem video. Pana la 10 ani invatasem esentialul supravietuirii in comunism : dublu-ganditul.

Anii ’80 si bucurestenii, carte aparuta de ceva vreme la Paideia, e un experiment sociologic necesar. Necesar pentru ca peste tot a inceput sa se uite. Nu e vorba de pustanii care descopera marxismul si regretele cu entuziasmul varstei, chiar daca in anii respectivi nu erau nici spermatozoizi dezorientati si dornici de marea evadare. Chiar daca ar trebui sa isi gaseasca un hobby mai util. Sau ceva de munca.

E vorba de cei care au uitat, desi au trait. Un dictionar cu termeni specifici si nu numai ai epocii – activist, carne, coada, video, frica, lozinca, shop, productie, benzina, scoala, casa de comenzi, revelion, soia, Ceausescu, blugi, sarcina, xerox, folclor, granita, militie, radio, mancare, facultate, garaj, ratie – alcatuit pe baza marturiilor unor anonimi, majoritatea selectati dintre cei marunti, cei umili, cei fara mari pile (dincolo de alimentara din colt sau colegul de serviciu). Fiecare cuvant al dictionarului – o amintire. Sau mai multe, cu bune si cu rele. O munca titanica, in medii si minti diverse. Este o calatorie in trecut, intr-un deceniu care pentru cei din generatia mea inseamna 10 ani superbi, cu toate lipsurile, facuta prin ochii celui de rand, a omului de pe strada, a omului care supravietuia dupa ce traise. A omului care se descurca. Mai o pila, mai o coada, mai o atentie, mai un prieten. Am citit cartea aducandu-mi aminte din ce traisem sau din ce mi se povestise, amuzandu-ma sau intristandu-ma, dupa caz. Dar la final am ramas, vorba lui Preda, visator.

Ca o oglinda magica, Anii '80 si bucurestenii iti povesteste. Despre cum se faceau avorturile ilegale, despre cum se statea la coada pentru hartie igienica si branza cauciucata, despre cum se mergea in concedii si se dadea un cartus de Kent si un pachet de cafea, despre cat de valorosi erau ciorapii « de import », despre cum se facea mancare din « adidasi » si oase, despre cum te descurcai, despre compromis, despre buletin de Bucuresti, despre filme, despre visul de a pleca, despre Securitate, despre biblioteca, despre mare si munte, despre frig, despre crenvursti si 23 august, despre fuga din tara, despre magnetofon si distractii, despre fabrica, despre jocuri si blocuri, despre porcul taiat ilegal, despre inovatiile pentru incalzire, despre cortul din sufragerie, despre frica, despre, despre, despre. Enciclopedia vietii cotidiene in comunism – compendiu.

Stupefiant cand intorci ultima pagina este ca universul imaginar al celor intervievati se misca in alte coordonate decat crezusem. Memoria are aceasta capacitate de a se reinventa si a modifica trecutul, dar aici iti dai seama ca memoria colectiva a romanilor e tare ingaduitoare si socant de selectiva, aducand in unele cazuri o amnezie dulce si triumfatoare. Ma asteptasem ca memoria sa redea aproape exclusiv foamea, frigul, propaganda dementa si isteric-ridicola, cozile, crevetii si curentul intrerupt, obsesia supravegherii si a denuntului, laptele cu multa apa, faptul ca erai nevoit sa iei mai tot pe sub mana, defilarile, branza cu aracet si sunca uleioasa, ratiile, duminicile cu sot si fara, minciuna, Ceausescu peste tot, speranta ca intr-o zi totul se va termina. Sa tina minte mai ales ce era rau, ce nu mergea, ce ii facea pe tot mai multi sa isi introduca viguros si verbal diverse organe, preponderent cel procreativ, in cel mai iubit dintre presedinti, cu tot cu sceptrul lui. Chiar daca i-a adus o telegrama din partea unui mare artist.

Dar nu. O parte serioasa din cei intrebati – si ca nota de stranietate multi au refuzat din start sa le apara numele complet, asa ca la final s-au folosit doar initiale – regreta acei ani, inclusiv deceniul al optulea, cand totul s-a prabusit in cenusiu metalic si icnet pionieresc. Lor le-a fost mai bine decat acum, lucrurile erau in mare mai bune si in detaliu te invatai cu ele, nu era atat de rau ca acum. Cumva au fost destui care au trait acei ani din plin, fericiti si multumiti de ce era in jurul lor, si ar prefera oricand sa se intoarca in acele decenii. Cumva nu putini s-au adaptat si au trait foarte bine in lumea de atunci, fara sa li se mai para ceva jignitor, umilitor, anormal. Imi dau seama din marturiile altora si amintirile mele ca nu m-as fi putut catusi de putin adapta atunci. Ce am simtit ca pusti as fi simtit si ca adult. Chiar mai rau.

Aveam putin peste 10 ani in 1989. Suficient ca sa inteleg ca nu imi place comunismul. Suficient ca sa inteleg ca nu vreau sa construiesc socialismul. Dar si suficient pentru ca dupa 20 de ani sa citesc Anii ’80 si bucurestenii cu o nostalgie dulce-amaruie si multa placere. Recomandata daca vrei sa intelegi cum era atunci in realitate, sau daca vrei sa-ti aduci aminte. Am vazut ca exista si un volum Anii ’90 si bucurestenii, dar inca nu l-am luat.

Motorhead : Louie Louie

Motorhead. Un cover genial dupa o piesa foarte buna. Si foarte veche. Lemmy. Relativ tanar. Imi pare rau ca n-am stat sa caut si coverul dupa Iron Maiden - Trooper.

Stephen King : Misery

Misery este o poveste de dragoste. Este povestea relatiei dintre Paul Sheldon, autorul seriei siropoase si de succes Misery Chastain , romane pe care le-as vedea publicate la noi de Lider, si infirmiera lui, Annie Wilkes, o fosta asistenta medicala, solida si total dedicata scriitorului ei preferat, dorind ca recompensa un nou roman din serie. Noua carte cu Misery, eroina de secol XIX penduland intre daruire si castitate, sacrificiu si inocenta, romantism dulceag si drama pseudo-gotica. Un roman intr-un singur exemplar, care poate fi citit si pastrat de un singur om, un manuscris care incheie o saga ce i-a adus lui Sheldon succesul, dar si senzatia ca e un scriitor pentru coafeze. Si asistente medicale psihotice. Misery poate fi citit ca o poveste de dragoste, un fan care adora un scriitor pana la ultimele limite si e pregatit sa faca totul pentru el. Oare cati scriitori romani s-ar putea lauda ca starnesc asemenea pasiuni ? Doar ca Annie Wilkes interpreteaza cu totul altfel dragostea. Intr-o nota personala. Este un triunghi Paul Sheldon / Annie Wilkes / Misery.

Cand in urma unui accident de masina Paul Sheldon se trezeste in casa ei, Annie, masiva si profesionista, o adevarata femela-munte, pare un inger trimis dintr-un Rai neimaginat, care ii salveaza viata si ii trateaza pe cat poate picioarele sfaramate. Chiar in momentele de delir ii va spune Zeita. Il hraneste, il schimba, ii da mult doritele calmante cu portia, ii pune plosca, ii povesteste cat de mult o adora pe Misery. Atat de mult incat si scroafei, animal de companie, i-a dat numele de Misery. Totul pare minunat, pana cand Sheldon isi da seama ca si el este un scriitor de companie, un animalut captiv si infirm, care nu se poate opune fortei dezlantuite pe nume Annie Wilkes. Dependent de toanele si crizele sale, cu picioarele transformate in doua bete rupte si cumplit de dureroase, accepta in schimbul “gazduirii” sa scrie ultimul volum Misery, la o veche masina de scris din care tot pica literele, plata care ii va aduce sau nu libertatea.

 Numai ca in ultimul roman aparut Misery era moarta si ingropata (la propriu), si in stilul serialelor de aventuri de pe timpuri Sheldon trebuie sa gaseasca o solutie miraculoasa, care sa fie perfect logica si romantica, deloc deus ex machina. Credibila. Sheldon, poti tu ? Vechiul joc al scriiturii, de data asta cu o miza cam prea mare. Annie va face totul pentru ca scriitorul domestic sa poata sa “creieze”. Ii taie un deget de la mana si laba unui picior ca pedeapsa pentru ca a incalcat regulile, ii arde manuscrisul ultimei carti (nu era despre Misery), il tine prizonier si il aduce la un pas de moarte. Chiar ucide pentru a nu-l pierde, pentru ca un scriitor destul de cunoscut e cautat cu delicii de presa. Ii ofera un tort mamut ce are ca lumanare degetul mare al lui Paul Sheldon. Dar ii si pregateste o masa festiva - un munte de caviar si o sticla de sampanie, ca recompensa pentru carte.

Jocul dintre cei doi in casa retrasa a fostei asistente, cu un trecut pe care Paul il descopera pas cu pas, in secret, intr-o impresionanta arhiva de taieturi din ziare si fotografii, construieste in pagina o tensiune palpabila, sufocanta. Elementele aparent minore care o arata pe Zeita asa cum este de fapt, de la ordinea maniacala la colectia de mici bibelouri sau stocul de medicamente. Episoadele de furie oarba ale lui Annie, alternate cu cele de aproape tandra devotiune, intr-un echilibru instabil tot mai zguduit, felul in care scriitorul se arunca in spatiul cartii in speranta ca astfel va castiga timp si va reusi sa scape, intr-un fel sau altul. Pana cand ajunge chiar sa-i placa sa scrie ultima carte despre Misery, cea mai buna, pe care nimeni nu o va citi vreodata. In afara de el. Finalul in care Zeita descopera cu oroare ca furnicuta-scriitor, schilodita si slabita, e gata de orice pentru a se razbuna, e unul pe masura lui King. Desi de cand nu mai gasise Sheldon un loc retras si o ingrijitoare devotata, gata de orice pentru a-l face sa scrie ?

In parte o calatorie in universul unei psihopate, penduland intre furie sadica si dragoste pentru autorul venerat, in parte jurnal imaginar de scriitor, Misery e una dintre cele mai faine carti semnate Stephen King. Misery este cosmarul oricarui scriitor, fie diletant anonim, fie un nume de succes. Si cu siguranta King a avut destui admiratori aproape de Annie. Sa gasesti un fan caruia sa-i placa atat de mult ce ai scris incat sa te tortureze indelung pentru un nou volum ar fi o garantie absoluta a popularitatii scriiturii tale. Annie Wilkes este unul dintre cele mai infricosatoare personaje marca Stephen King. Pennywise sau Christine – cam greu sa crezi ca ar putea exista. Dar Annie sau, de ce nu, Cujo ? Posibil. Se poate intampla asa ceva. Poate s-a si intamplat, cu firesti diferente. Filmul cu James Caan si Kathy Bates e o ecranizare corecta si buna, chiar merita vazut ca o completare. Dar cartea a fost mult peste.

Stiu ca nu este foarte ‘telectual si de apreciat sa-ti placa Stephen King. Probabil ca se vor gasi niste cetitori fini si scarbiti care sa imi reproseze preferintele dubioase si afinitatile elective discutabile. Presupun ca saptamana asta e inca “pe trend” sa declari ca iti place la nebunie Herta Muller si ca, fireste, erai precis ca ea va lua Nobelul pentru Literatura. Norocul lor ca au tinut cont de parerea ta, nu ? Nu mi-a placut Le Clezio, nu mi-a placut Lessing, si nici la Herta Muller, dupa o experienta nu prea convingatoare cu Animalul inimii, nu voi reveni. Acuma sper sa-mi iau Cujo. Mi-a placut filmul.

Telegrama

Probleme mari cu Christine. Stop. Desktopul de acasa. Stop. Se pare ca unul dintre harduri este pe duca, ceea ce e foarte rau. Stop. Fonduri pentru altul - canci. Stop. Normal ca e cel de sistem. Stop. Risc sa pierd toata colectia de comixuri, ceva bootleguri Queen, Tom and Jerry si, cel mai grav, colectia de filme porno cu hamsteri, shokorobozauri si Brigitte Lahaie. Stop. In paralel ma jucam cu Ubuntu. Stop. Mi-am prins deja urechile cu el. Stop. Inca o saptamana in care trebuie sa si muncesc mult. Stop. Am nevoie de o zi de 62 de ore. Stop. Sau sa renunt la somn. Stop. Macar ce fac e fain. Stop. Dar mult. Stop. Daca rezolv calcul ne citim de saptamana viitoare. Stop. Terminat Contratimp. Stop. Urmeaza o prezentare nu foarte entuziasta. Stop. Vreau o vacanta lunga si linistita. Stop. Descoperit un english mixture bulk delicios, un sfert de kil la 19 euro. Stop. Tutun bun si ieftin. Stop.

Doresc ca micile mele randulete sa va gaseasca sanatosi

Cu drag

Cinabru

Diverse

Prins cateva zile, cel mult o saptamana, cu o gramada de lucruri marunte. O sa raspund la comentarii cand si cum apuc, de vizitat prin alte parti la fel. Voua macar sa va fie mai usoara si mai buna saptamana.

Ashton : Artisan’s Blend

Tutun : latakia, virginia, perique, turkish
Aspect tutun : loose cut
Aroma : latakie (puternica)
Tarie : ridicata
WAF : scazut
Prezentare : cutie 50 grame

Pana acum ce am incercat de la Ashton nu m-a dezamagit, iar un Sovereign sau un Old London Pebble Cut raman printre cele mai bune tutunuri fumate vreodata. Nici Artisan’s Blend nu face exceptie, tutun pe care l-am luat ca o latakie puternica, incarcata de personalitate, in clipele in care mi se face cumplit de pofta de asa ceva, de o mixtura englezeasca de manual. Imbinare de patru tutunuri, intre care latakia siriana este vedeta, Artisan’s Blend nu e in nici un caz un tutun pentru incepatori sau pentru cei care mai cred in stereotipia “tutun bun = cherry” :)

Vine in cutie potrivit de umed, desi i-am “aplicat” o scurta aerisire inainte de fumata. Mirosul este puternic, de latakie cu un plus de eleganta fata de alte retete, un miros plin, complex, tare. Tutunul din cutie, taiat marunt, e pur si simplu frumos, tonuri intunecate de la negru la castaniu inchis, cu mici pete aurii. Se aprinde repede si arde constant pana la final. Si este un Ashton.

Aroma de latakie fina, laptoasa, densa, rasinoasa, sustinuta perfect de virginie si cu un plus exotic adus de turkish (care ii da o nuanta orientala) este completata surprinzator de suficient perique pentru a condimenta, dar nu atat cat sa deranjeze. Este un tutun care castiga enorm tocmai prin constanta gustului, echilibrat, foarte bun si tare de la inceput pana la sfarsit, poate cu o usoara intensificare a gustului de la jumatatea bolului. Alte mixturi nu isi schimba gustul si tocmai prin astea plictisesc, dar dupa cateva boluri iti dai seama ca de la Artisan’s Blend tocmai asta vrei. Vrei un tutun in care sa predomine latakia, un tutun pentru ocazii, un tutun care sa fie bun de la inceput pana la sfarsit, matasos, cu multa personalitate si usor de recunoscut de la primele fumuri. La final ramane cenusa fina, destul de inchisa la culoare. Nu infierbanta pipa nici daca il fortezi si nu inteapa limba.

Un tutun pe care l-am fumat initial de la Pecta, cu ceva vreme in urma, si care mi-a placut inca de atunci, Artisan’s Blend de la Ashton nu e catusi de putin o mixtura de toata ziua. Chiar daca iti place un amestec generos in latakie s-ar putea sa fie un pic prea mult, ceea ce il face perfect pentru momentele speciale. Dar unele de singuratate, pentru ca aroma delicioasa va fi in noua cazuri din zece greu de suportat de civili si cu atat mai putin de sotie. Un tutun pe care l-am fumat doar exilat in curte (iar serile sunt tot mai reci) sau dupa ce restul lumii se culcase, dar a meritat orice sacrificii. Recomandat, unul dintre cele mai bune tutunuri fumate pana acum, dar nu stiu cat de bun ar fi pentru un incepator.

Colette Silvestre – Haeberle : Initiere in Tarot

Initiere in Tarot este, cu siguranta, una dintre cele mai accesibile si mai bune carti pe subiect citite pana acum. Si sunt deja cateva pe lista. Mai citisem cate ceva despre Silvestre-Haeberle pe niste site-uri dedicate, de fiecare data de bine, dar aceasta e singura sa carte descoperita pana acum. Daca multi alti cunoscatori ajung sa scrie volume masive, dar practic ilizibile pentru un incepator sau un neofit, Silvestre-Haeberle a scris un ghid practic, perfect pentru orice nivel, limitandu-se la sensurile si simbolurile de baza, usor de aplicat la majoritatea etalarilor. Ca un « how to » american, cu informatia utila si nimic in plus. Fara sa divagheze, fara sa se complice, fara sa iasa o scriere savanta si obscur. Fara sa te plimbe prin zeci de surse imposibil de gasit, mitosfere adesea deformate si referinte pe care le aduni doar daca esti fanatizat de tema. De aici, de la Initiere in Tarot, poti sa incepi.

Colette Silvestre-Haeberle a ales pentru ilustratii si interpretari celebrul Tarot de Marsilia (dar complet, cele 78 de arcane, nu cel de doar 22 scos pe vremuri, la noi, de Nemira) si chiar daca ilustratiile sunt mici si alb-negru, sunt clare si suficiente. Sunt prezentate intai arcanele majore, de la Magician la Nebun, cate doua pagini pentru fiecare. O scurta prezentare a simbolurilor si sensurilor grafice – nu chiar atat de amanuntita ca la Waite sau Picard, dar suficienta – si o prezentare a principalelor sensuri divinatorii, in diverse domenii : personalitate, stare materiala, profesie, sentimente, diverse, etc. Si o sinteza a sensurilor arcanei. Comparand cu alte ghiduri despre Tarot, aparute la noi sau nu, prezentarile cartilor sunt mai bine scrise si mult mai usor de folosit in interpretarea etalarilor. Nu ar fi fost rau sa aiba si un set de Marsilia complet.

La XIII, de exemplu – aici Arcana fara nume – sensul de baza este cel de transformare si schimbare majora, rupere definitiva dintr-o relatie de orice fel, fiind aplicat ulterior in mai multe situatii. Poate insemna incheierea unei relatii de prietenie, un nou job, un nou mediu, dar si o criza, o prabusire a planurilor ce pareau de neschimbat, o constrangere, o trecere in alt plan social, material sau spiritual. Sinteza : este « suferinta agoniei, salvarea prin moarte si renasterea intr-o noua viata ». Explicatii foarte bune pentru o arcana ce sperie la prima vedere. De aici nu ai decat sa deschizi cartea si sa interpretezi ce vezi.

Arcanele minore – cupe, dinari, bastoane, spade si cartile de curte – au si ele ilustratii si sensurile de baza pentru etalari, dar si (foarte interesanta optiune) o categorie numita particularitate, unde sunt prezentate posibile legaturi si relatii cu alte arcane dintr-o etalare. Si, ca in cazul arcanelor majore, sensurile divinatorii sunt prezentate simplu, pe categorii, foarte clar. Cred ca ai putea sa faci o interpretare reusita, chiar pentru o etalare complexa, citind doar sensurile de aici. Al treilea capitol e un scurt curs de interpretare a etalarilor. Daca in alte carti gasesti doar cateva exemple de etalari, eventual o explicatie sau doua, aici gasesti mai multe tiraje cunoscute – cruce, potcoava, cruce celtica, piramida, roata, etc – si exemple de interpretare la fiecare dintre ele. Intrebare, explicata fiecare arcana, legaturile dintre ele, evolutia situatiei si raspuns, exact ce trebuie ca sa incepi sa intelegi cum se interpreteaza un tiraj.

Cu ani buni in urma, cand chiar as fi avut nevoie de o bibliografie serioasa pe subiect, in tara aparusera doua-trei carti despre Tarot, si in rest nu gaseam mare lucru la nici o biblioteca/anticariat/librarie. Si nici nu era o tema comoda si banala, pentru care sa ceri ajutor. Oarecum ti-era teama ca nu vrei fi luat in serios, ca vei fi privit cu suspiciune, ca totul va parea ridicol. Acum vad ca lucrurile au inceput sa se schimbe. Sunt mai mereu nemultumit de ce ajung sa citesc (mai ales in ultima vreme), dar aici nu prea am ce sa reprosez, din fericire. Interesant si Tarotul de la A la Z, scoasa de curand la Steaua Nordului, carte + set de carti. Promit curand o prezentare.