2 Nov 2009

Anii ’80 si bucurestenii

In decembrie 1989 aveam zece ani si ceva, eram pionier (si adjunct de unitate) si ma obisnuisem destul cu cea mai buna dintre oranduirile sociale, pregatindu-ma in pas alert sa construiesc si eu partea mea de socialism multilateral dezvoltat. Nu cred ca imi imaginam cum ar fi altfel, « Vestul » era o abstractiune, insemna reviste Pif la liber, Coca Cola si inghetata Magnum, jocuri video si blugi. Si asa ceva nu putea sa existe. Eram un privilegiat totusi. Cu o bunica in Israel aveam acces anual, in portii mici, la ce insemna Occidentul. Jucarii, dulciuri, reviste Mickey Mouse, Lego, pistoale de plastic. Parca avand putin ma bucuram si mai mult. Stiam ca nu trebuie sa spun la scoala ca tata asculta Europa libera. Sau ca avem dolari. Sau ca ne luasem video. Pana la 10 ani invatasem esentialul supravietuirii in comunism : dublu-ganditul.
Anii ’80 si bucurestenii, carte aparuta de ceva vreme la Paideia, e un experiment sociologic necesar. Necesar pentru ca peste tot a inceput sa se uite. Nu e vorba de pustanii care descopera marxismul si regretele cu entuziasmul varstei, chiar daca in anii respectivi nu erau nici spermatozoizi dezorientati si dornici de marea evadare. Chiar daca ar trebui sa isi gaseasca un hobby mai util. Sau ceva de munca.
E vorba de cei care au uitat, desi au trait. Un dictionar cu termeni specifici si nu numai ai epocii – activist, carne, coada, video, frica, lozinca, shop, productie, benzina, scoala, casa de comenzi, revelion, soia, Ceausescu, blugi, sarcina, xerox, folclor, granita, militie, radio, mancare, facultate, garaj, ratie – alcatuit pe baza marturiilor unor anonimi, majoritatea selectati dintre cei marunti, cei umili, cei fara mari pile (dincolo de alimentara din colt sau colegul de serviciu). Fiecare cuvant al dictionarului – o amintire. Sau mai multe, cu bune si cu rele. O munca titanica, in medii si minti diverse. Este o calatorie in trecut, intr-un deceniu care pentru cei din generatia mea inseamna 10 ani superbi, cu toate lipsurile, facuta prin ochii celui de rand, a omului de pe strada, a omului care supravietuia dupa ce traise. A omului care se descurca. Mai o pila, mai o coada, mai o atentie, mai un prieten. Am citit cartea aducandu-mi aminte din ce traisem sau din ce mi se povestise, amuzandu-ma sau intristandu-ma, dupa caz. Dar la final am ramas, vorba lui Preda, visator.
Ca o oglinda magica, Anii '80 si bucurestenii iti povesteste. Despre cum se faceau avorturile ilegale, despre cum se statea la coada pentru hartie igienica si branza cauciucata, despre cum se mergea in concedii si se dadea un cartus de Kent si un pachet de cafea, despre cat de valorosi erau ciorapii « de import », despre cum se facea mancare din « adidasi » si oase, despre cum te descurcai, despre compromis, despre buletin de Bucuresti, despre filme, despre visul de a pleca, despre Securitate, despre biblioteca, despre mare si munte, despre frig, despre crenvursti si 23 august, despre fuga din tara, despre magnetofon si distractii, despre fabrica, despre jocuri si blocuri, despre porcul taiat ilegal, despre inovatiile pentru incalzire, despre cortul din sufragerie, despre frica, despre, despre, despre. Enciclopedia vietii cotidiene in comunism – compendiu.
Stupefiant cand intorci ultima pagina este ca universul imaginar al celor intervievati se misca in alte coordonate decat crezusem. Memoria are aceasta capacitate de a se reinventa si a modifica trecutul, dar aici iti dai seama ca memoria colectiva a romanilor e tare ingaduitoare si socant de selectiva, aducand in unele cazuri o amnezie dulce si triumfatoare. Ma asteptasem ca memoria sa redea aproape exclusiv foamea, frigul, propaganda dementa si isteric-ridicola, cozile, crevetii si curentul intrerupt, obsesia supravegherii si a denuntului, laptele cu multa apa, faptul ca erai nevoit sa iei mai tot pe sub mana, defilarile, branza cu aracet si sunca uleioasa, ratiile, duminicile cu sot si fara, minciuna, Ceausescu peste tot, speranta ca intr-o zi totul se va termina. Sa tina minte mai ales ce era rau, ce nu mergea, ce ii facea pe tot mai multi sa isi introduca viguros si verbal diverse organe, preponderent cel procreativ, in cel mai iubit dintre presedinti, cu tot cu sceptrul lui. Chiar daca i-a adus o telegrama din partea unui mare artist.
Dar nu. O parte serioasa din cei intrebati – si ca nota de stranietate multi au refuzat din start sa le apara numele complet, asa ca la final s-au folosit doar initiale – regreta acei ani, inclusiv deceniul al optulea, cand totul s-a prabusit in cenusiu metalic si icnet pionieresc. Lor le-a fost mai bine decat acum, lucrurile erau in mare mai bune si in detaliu te invatai cu ele, nu era atat de rau ca acum. Cumva au fost destui care au trait acei ani din plin, fericiti si multumiti de ce era in jurul lor, si ar prefera oricand sa se intoarca in acele decenii. Cumva nu putini s-au adaptat si au trait foarte bine in lumea de atunci, fara sa li se mai para ceva jignitor, umilitor, anormal. Imi dau seama din marturiile altora si amintirile mele ca nu m-as fi putut catusi de putin adapta atunci. Ce am simtit ca pusti as fi simtit si ca adult. Chiar mai rau.
Aveam putin peste 10 ani in 1989. Suficient ca sa inteleg ca nu imi place comunismul. Suficient ca sa inteleg ca nu vreau sa construiesc socialismul. Dar si suficient pentru ca dupa 20 de ani sa citesc Anii ’80 si bucurestenii cu o nostalgie dulce-amaruie si multa placere. Recomandata daca vrei sa intelegi cum era atunci in realitate, sau daca vrei sa-ti aduci aminte. Am vazut ca exista si un volum Anii ’90 si bucurestenii, dar inca nu l-am luat.

7 comments:

DeMaio said...

Bun. Chiar bun. Să văd cum stau cu fondurile.

Adina said...

Mi se pare interesant cum cativa ani in plus influenteaza amintirile din perioada aceea...

Eu aveam in dec. '89 cu trei ani mai putin decat tine si amintirile mele sunt putine si nu ma prea indeamna la nostalgie - stiu ca mi-e frica de intuneric pt ca vecinii de sus se bateau in orele in care se lua lumina si ca mi-e frica de artificii pt ca la Revolutie au tras unii cu mitraliera in casa noastra, si mai tin minte mancarurile oribile de la gradinitza (cartofi cu sos de rosii si supa de rosii, zilnic).

Amintirile placute sunt indeobste casnice, greu de pus intr-un context socio-politic :)

O sa caut cartea, chiar sunt curioasa cu ce-au ramas altii din perioada aia; desi am unele dubii privind raportul adevar-fictiune din amintirile spuse dupa atata timp.

Cinabru said...

DeMaio : e chiar o carte surprinzatoare, mai ales pentru cei care au prins perioada. Tu un pic mai mult decat mine. O sa-ti placa, sunt sigur.

Adina : cum ii spuneam si lui DeMaio, e o carte buna, pe care cei din generatia noastra o inteleg cu siguranta altfel.
Io tin minte cand m-a dus mama in oras si m-a pacalit sa mananc chiftele de peste, altceva nu gasisem la autoservirea aia. O trauma inca vie. Urasc pestele.
La gradinita am mers la program redus, n-am apucat si masa, dar suna oribil oricum.
Noi am avut sirul de tancuri in fata casei (zona cimitirului Ghencea) dar am scapat cu doar trei gloante intr-un zid. Altii au patit-o mai rau.

alex mazilu said...

frumoasa perioada :D

Drace said...

Hmm, sper sa fie scrisa bine cartea, altfel e degeaba... cei care spun ca era mai bine inainte probabil confunda anii '70 cu '80, cand exista putin mai multa deschidere si rafturile erau un pic mai pline. In '80 lucrurile o luasera rau de tot la vale, aia nu mai era viata... cred ca nu conteaza foarte mult daca cineva a apucat sau nu perioada respectiva pentru a o intelege, am intalnit si "foarte tineri" care au o idee foarte exacta despre ce se intampla atunci.

YukiAme said...

este incredibil de cat de multi oameni regerta acea perioada; probabil ca asta este cel mai mare succes al comunismului, iar masina diabolica de spalare a creierului pusa in functiune atunci inca mai merge, ca in coiuda tutror lipsurilor si a fricii permanente sa crezi in continuare ca atunci era mai bine.

Cinabru said...

Alex Mazilu : a avut farmecul ei, dar mai bine mi-a fost dupa '90.

Drace : unii confunda cam tot, ce sa-i faci, sunt si ei trendinezi marxisti. Ai dreptate, nu e nevoie sa traiesti o perioada ca sa o intelegi. Dar n-a fost un deceniu prea bun, chiar deloc.

YukiAme : si functioneaza foarte bine in continuare, mai ales ca se transmite si unor generatii mai tinere. Si nu prea cred ca onor comunismul a murit, s-a metamorfozat si ii merge bine si astazi.

Post a Comment

Share This