JF Gonzalez își vinde mașina de scris

Sigur, tehnic vorbind este un Word Processor Brother (EM 1050 WP) cu monitor, teoretic funcțional (ar avea nevoie de un nou cartridge), cu hard intern și o unitate floppy antică, de 3 ½ inci, care e foarte posibil să nu mai meargă. Pentru impresie romantică ar fi mers o mașină de scris mecanică, old school, eventual moștenită de Gonzalez de la vreun înaintaș misterios. Dar nu. Este un model foarte apreciat la vremea sa, nefolosită de circa 15 ani. Nu are frumusețea nostalgică a uneia mecanice, dar cine vroia performanță acum două decenii și ceva ar fi ales-o lejer. Cumpărată în 1989 și destul de uzată. Cei care vor să facă o economie (din păcate nu cred să trimită în România) pot lua doar ”mașina de scris”. Fără monitor.

Edward Lee - Vampire Lodge

Edward Lee, considerat ”regele” splatterpunk-ului, genul în care pornografia extremă și sadismul omnivalent se îmbină spre încântarea sau dezgustul potențialului cititor, autorul care a reușit să transforme până și un shoggoth într-un erou de fantezii bolnave-inseminatoare, autor al unei cărți pentru copii? Mai urmează să găsim o înregistrare de arhivă, eventual o peliculă de 8 mm, cu HP Lovecraft citind Bucle Aurii și cei trei ursuleți pentru prichindeii fără branhii din Providence. 

În spiritul seriei Goosebump (poate cel mai cunoscut exemplu al genului) sau al aventurilor eroilor imaginați de Charlaine Harris Edward Lee construiește o poveste cu vampiri pentru lectorii ce nu au împlinit un deceniu. Măcar în teorie. Fără să fie un titlu de referință pentru Lee această narațiune cu o misterioasă casă, carismatic-tenebroasă mătușă (ce aduce puțin cu Elvira) și numeroase secrete mi-a procurat o delectare suspectă. Una din acele plăceri vinovate. Dacă pasiunea pentru splatterpunk nu ar fi genul de interes pe care e mai bine să-l ascunzi într-o societate mai simandicoasă. Și nu e singura carte pentru copii publicată de Edward Lee. Paradoxal. 

Carlton Mellick III - The Haunted Vagina

Dacă titlul cu echivocul său șugubăț nu te va face măcar să zâmbești atunci s-ar putea ca acest subgen horror pre numele său bizarro fiction să nu ți se potrivească. Sau să lipsească o oarecare doză, strict necesară, de umor nu foarte ținut în chingi conservatoare. Dar obscen sau nu aceasta ar fi poate cea mai bună introducere în stilul și lumea ce sălășluiesc în țeasta cu favoriți asimovieni a lui Carlton Mellick III. Puritanii se vor îngrozi la simpla menționare a sintagmei, eventual vor scuipa în sân simbolic și își vor face câteva cruci, repezite ca acordurile de mandolină, însoțind totul cu o scurtă imprecație la adresa degenerării insuportabile a moravurilor contemporane și mai ales a inexistenței moralității în lumea literară. Pentru că, nu-i așa, ne prăbușim tot mai repede pe măsură ce apar asemenea, asemenea... sfârșind într-o bolboroseală furioasă. Testat până acum personal pe trei subiecți involuntari simpla menționare a titlului a stârnit sincere și firești hohote de râs. Nu homerice, ca să nu cădem în tentația clișeului, dar suficiente.

Howard Died. Nothing to Do.

Pe 15 martie 1937 Robert H. Barlow primea o telegrama. Era de mulți ani prieten și corespondent al lui Lovecraft. Unul din acei puțini scriitori care reușiseră să se apropie de hermitul din Providence.  Colaborase cu HP Lovecraft încă de la vârsta de 13 ani - poate că Howard văzuse în acest puști precoce o versiune a sa, eventual fiul pe care nu l-a avut și pe care nu l-a dorit - și nu doar scriseseră împreună câteva povestiri, dar enigmaticul autor îl vizitase pe Barlow în repetate rânduri, o remarcabilă excepție pentru cineva care preferase să trimită o cantitate imensă de scrisori decât să își întâlnească în persoană puținii admiratori. Va fi și cel desemnat să se ocupe de manuscrisele lui Lovecraft. Chiar acele manuscrise ce au fost publicate în principal în Weird Tales, o revistă astăzi legendară, atunci privită ca un soi de experiment bizar și categoric în afara ficțiunii de bună calitate. Barlow, un Max Brod pentru Yog-Sothery.

Samuel Gawith - Skiff Mixture

Tutun : virginia, latakie, oriental
Aspect tutun : ribbon
Aroma : oriental spre english
Tărie : medie
WAF : scăzut spre mediu
Prezentare : cutie metalică de 50 de grame

Orientalele au fost mereu o prezență rară în lista tutunurilor fumate, și cu atât mai puțin în lista celor preferate. Nu că nu mi-ar fi plăcut. Dimpotrivă. Doar că îmi pare destul de dificil să găsești o mixtură orientală reușită, și cu atât mai puțin una memorabilă, mai ales când a trecut ceva vreme de când te entuziasmai neofit-naiv în fața unor aromatice de duzină, ce păreau a avea toate calitățile unei ambrozii bine pătrunse cu vitamina N.

Revista de Suspans numărul 17

Numărul 17 al Revistei de Suspans este online. A trecut ceva vreme de la primul număr. Din păcate odată cu numărul acesta revista va avea apariție trimestrială, nu lunară. Din varii motive. Sper că numărul 18, cel din luna mai, va fi nu doar mai consistent, dar și o surpriză plăcută. 

Interesant interviul cu A.R. Deleanu. Recomand și consistenta secțiune de proză (în curând va fi lansată și o primă antologie cu cele mai bune narațiuni apărute în Revista de Suspans) unde am găsit deja o povestire ce mi-a plăcut foarte mult. Și va urma o antologie cu un titlu seducător pentru mine, Romanian Cthulhu. Pentru cine este interesat. 

17 numere. Până acum am publicat aici 20 de articole, sper ca pe viitor să fie mai multe. Și mai bune.

Arkham Horror - Dunwich Horror

Nea Spirache face achiziții

Știți cum se cumpără un boardgame atunci când ești tată de familie, bugetul e limitat, iar soția este îngrozită de ideea unei noi colecții ? Mai ales că un colecționar de colecții ar avea, teoretic, un grad de imaturitate alarmant de ridicat. Cel puțin așa susțin șamanii. Unii le mai spun și psihoterapeuții, ceea ce îmi pare o relativă exagerare. Se cumpără în maniera în care nea Spirache Necșulescu și-a cumpărat pălărie nouă, culoarea oului de rață. Iei Dunwich Horror, pentru că Arkham Horror înseamnă mai mult deja decât iluzorii economii familiale.

Radu Aldulescu a câștigat Premiul literar Augustin Frățilă

“Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu (Editura Polirom, 2012) a câştigat Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012, oferit de compania Philip Morris Trading.

23 de bloggeri au decis, în etapa a doua a concursului, care este cel mai bun roman, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărei proze finaliste. Romanul „Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu a primit cel mai mare punctaj şi a fost răsplătit cu Premiul literar "Augustin Frăţilă", în valoare de 10.000 de euro, oferit de compania Philip Morris Trading. Acesta este cel mai mare premiu acordat până acum, în România, pentru creaţie literară.

Punctajul meu:

Cronicile genocidului de Radu Aldulescu - 5 puncte

Omar cel orb de Daniela Zeca - 4 puncte

Craii si mortii de Dan Stanca - 3 puncte

Hotel Universal de Simona Sora - 2 puncte

Soseaua Catelu 42 de Alina Nedelea - 1 punct

Nouă boardgame-uri de Crăciun. Cer sponsorizare. Ofer gratitudine.

Boardgame-urile m-au prins. Mult peste așteptările mele și temerile familiei, care s-ar putea să îmi recomande o doză de pilule roz ale fericirii sau un curs de auto-descoperire personală. În prezența unui psihiatru. De fiecare dată când descopăr o nouă pasiune - cărți, benzi desenate, horror-uri, tutunuri și pipe, Queen, mașini de scris, iar lista va continua cu siguranță - prefer să mă dedic plin de aplicațiune, cu devoțiune maniacală, documentare temeinică și, pe cât posibil, cheltuieli peste posibilitățile modeste de magazioner-gestionar. Dar pentru asta s-au inventat creditorii, și cine să se gândească mai des la tine, cu îngrijorare și teamă, decât cel căruia îi datorezi bani? Măcar așa nu te simți vreo clipă singur pe lume, nici măcar cu maimuțica Suflețel. Și de fiecare dată mă minunez cum de am putut trăi fără noua pasiune treizeci și ceva de ani. Ca să cităm un mare matematician - eram mult mai prost pe-atunci. Și când te gândești că totul a început cu o mefistofelic de inocentă invitație din partea celui care m-a ajutat, cu un deceniu și ceva în urmă, să descopăr Magic the Gathering. Să văd și eu cum e un boardgame...

Numărul 14 al Revistei de Suspans

Vă recomand recenzia lui Mircea Pricăjan la Doctor Sleep, continuarea mult-așteptată a celebrului The Shining. Mă văd nevoit să îi dau dreptate lui Mircea, putea fi mult mai mult, dar este în esență o dezamăgire. Poate și noi ne-am dorit altceva de la Danny Torrance și creatorul său. 

Am scris și eu despre un horror cu defectele și neajunsurile sale, dar care merită citit - Berserk de Tim Lebbon. Ar merita făcut un film, cred că ar ieși un horror B destul de bun. Și sunt multe altele de citit, inclusiv câteva proze noi și o părere despre remake-ul Carrie. Încă nu l-am văzut. Și cumva evit să o fac. Despre carte am scris cu multă vreme în urmă, chiar în primul număr al Revistei de Suspans.