Şalom Alehem - Tevi lăptarul

”Face, zic, să-ţi pui ceva amanet, numai să fii bogătaş”

din înţelepciunea lui Tevi lăptarul

Tevi lăptarul a fost un căruţaş evreu sărac, cu o nevastă pe nume Golda şi şapte fete, una mai frumoasă şi mai deşteaptă decât cealaltă. Cu un cal bătrân şi neînvăţat cu ovăzul, pe care îl aşteaptă mai ceva decât Tevi pe Mesia. Şi cum să te înveţi cu ceva dacă nu-l ai? Şi o căruţă şubredă, cu care în fiecare zi aduce lemne de la pădure, pentru câteva ruble. Uneori mai puţin. Tevi lăptarul mai are până să se apuce de afaceri cu unt, lapte şi brânză pentru bogătaşii din Iehupeţ sau Boiberic. Dar Tevi lăptarul este şi un cunoscător al cărţilor sfinte. Şi dacă soţia lui Menahem Mendel îşi asezona epistolele trimise soţului hoinar şi afacerist cu vorbe de duh preluate de la omniprezenta sa mamă, Tevi căruţaşul şi mai târziu lăptarul însoţeşte fiecare gest şi întâmplare cu vreo pildă din cărţile sfinte. Un înţelept autodidact, Tevi hălăduie în spaţiul geografic delimitat de Iehupeţ şi Boiberic, care este pentru el întreaga lume. Şi se gândeşte pe drum că ”un om e întocmai ca un tâmplar. Un tâmplar trăieşte cât trăieşte şi moarte, şi un om tot aşa: trăieşte şi moare”. Fără să ştie că în curând se va întâmpla ceva care îi va schimba cu totul viaţa de până atunci. Deux ex machina. 

    Când scriam aici (acum destui ani) despre Romanul unui om de afaceri, recomandându-l ca un bun început pentru cei care vor să descopere lumea lui Şalom Alehem, l-am menţionat pe Tevi lăptarul, ce îmi părea total diferit de romanele umoristice ale prozatorului care a reuşit ca puţini alţii să surprindă atmosfera vesel-mizeră a comunităţii evreieşti de sfârşit de secol XIX-început de secol XX din spaţiul rusofil. Sau rusofob, mai ales când eroii săi ajung să se confrunte, aşa cum i se întâmplă spre finalul cărţii şi lui Tevi, cu mânia ”boborului” pornit să îl bată pe unicul evreu din sat. Un mic pogrom, pentru că aşa se poartă. Pentru că altfel ce ar zice vecinii. Păstrând destul din stilul şi muzicalitatea lui Şalom Alehem (tradus magistral de I. Ludo, care va fi avut păcatele sale, dar l-a simţit şi transpus invidiabil) Tevi lăptarul nu este un roman umoristic, ci unul până la urmă dramatic. Există tuşele clasice, există personaje şi mai ales dialoguri spumoase, savuroase, citabile, dar în locul optimismului autist şi al comportamentului unui Menahem Mendel şi în lipsa viziunii inocente a băieţelului din Halal de mine, sunt orfan, Tevi lăptarul este, poate, cel mai tragic personaj imaginat de Şalom Alehem. Menahem Mendel, care nici aici nu s-a lăsat de afaceri şi îl văduveşte pe Tevi de o sută de ruble dintr-un foc. Menahem Mendel, care ajunge în aşa hal, încât pe unul mult mai frumos decât el îl bagi în mormânt. După vorba lui Tevi. 

    Şi de această dată Şalom Alehem a preferat romanul epistolar, gen pentru care avea o adevărată pasiune, după cum mărturisea parcă într-una dintre paginile sale autobiografice. Pentru el acest gen era cel mai potrivit pentru ca personajele, multe dintre ele bazate chiar pe evrei pe care îi cunoscuse bine, să fie autentice, puternice, convingătoare. Să fie vii. Vii şi stăpânind prin pana lui Şalom Alehem oralitatea populară greu de transpus de cineva care nu este, natural, un scriitor autentic. Epistolele trimise de Tevi lăptarul (va fi existat el cu adevărat?) lui pani Şalom Alehem sunt confesiunile unui evreu de o înţelepciune popular-talmudică, a celui care a înţeles viaţa pe propria-i piele şi cunoaşte cărţile sfinte, atât de importante pentru el, mai curând din auzite decât din citite. Sau, şi mai curând, le-a prins ritmul şi atmosfera mai mult decât cuvintele. Cum scrie la cărţile noastre sfinte, iată un leit-motiv al discursului său. Mergând pe urmele lui La Bruyere, care spunea că e uşor să impui o carte proastă sub un nume renumit, Tevi lăptarul amestecă citatele de inspiraţie talmudică şi vechi testamentară cu invenţii, şotii, snoave şi adesea ironii care îl apropie de un alt evreu înţelept fără a fi un cărturar. Cel mai frumos evreu evocat în literatura română, ironicul şi sentimentalul Ianke, transpus magistral şi irepetabil pe scenă în zilele noastre de maestrul Radu Beligan.

    Din ziua în care, printr-o potrivire de basm, Tevi dobândeşte câteva zeci de ruble şi o văcuţă, nu mai este Tevi căruţaşul. Acum a devenit un om de afaceri. Acum este Tevi lăptarul, care le duce bogătaşilor - să nu le fie de deochi - lapte, brânză, unt şi alte bunătăţi. Şi, ca orice tată de familie cu şapte fete (care îl fac mai bogat decât miticul Brodski) vrea, fireşte, să le mărite. Să le mărite bine, pentru că sunt frumoase şi deştepte. Odiseea măritişurilor este esenţa epică a romanului, şi în mai fiecare epistolă Tevi povesteşte cum a încercat, de fiecare dată, să mărite câte o fată cu un om de vază. Un bogătaş cu samovare, ceasornice, servitori, borcane de dulceaţa şi musai loc bun la sinagogă. Şi, de fiecare dată, nu se întâmplă. 

    Zeitel, fiica cea mare, în loc să devină nevasta casapului Leizer Wolf, se mărită cu o calfă de croitor, ovrei sărac, dar bun la inimă. Hudel, frumoasa Hudel, care citeşte mereu, şi ruseşte, şi idiş, ajunge să se mărite cu un anume Chipăruş, pare-se militant socialist, plecând după el când e deportat în Siberia. Hava, poate cea mai dragă lui Tevi, renunţă la credinţa sa din dragoste şi îl alege, spre furia lui Tevi, pe notarul creştin Fedea Galagan, ceea ce îl face pe lăptar să o renege, însoţind totul cu justificări din fantezistele lui cărţi sfinte. Ghiduşa Şprinţe spulberă şi ea visele cuminţi ale tatălui şi îl alege pe Aroncic, bogătaş romantic bântuit de idei stângiste. Iar când familia acestuia se împotriveşte, propunându-i lui Tevi o despăgubire pentru a lăsa totul baltă, Şprinţe alege moartea, poate cel mai dramatic moment din roman. Bielca, mezina, e şi singura care a ales o căsătorie de convenienţă, care se va dovedi şi ea împotriva lui Tevi. Cumva, de fiecare dată, toate planurile lui Tevi sunt date peste cap de fiicele sale, ca şi când un blestem - pe care îl vede drept voinţa Domnului - îl repune pe Tevi lăptarul la locul său. Suită de episoade care trasează viaţa unui bătrân şi bun ovrei, ajuns om de afaceri printr-o fericită întâmplare. Şi singura. 

    E un roman tragic, trist, şi când poate ai vrea să râzi de ce spune Tevi ajungi să surâzi amar. Tevi lăptarul, unul dintre cele mai puternice personaje create de Şalom Alehem, amestec de fatalism şi credinţă autentică, înţelepciune nativă şi dragoste, e un om pândit mereu de ghinion. Dar ghinion pe care îl primeşte şi îl acceptă, după cum spune adesea, fără nici o lacrimă, deşi totul se rupe în el. Dar Tevi lăptarul nu e femeie, tot după spusele sale. Suferă, acceptă, inventează un citat din cărţile sale sfinte pe care nu le-a văzut nimeni, şi merge mai departe. Văzând totul, mereu, ca voia divină. Ceea ce îl face, în lumea sărăcăcioasă şi tristă în care trăieşte, unul dintre puţinii învingători. O carte ce aşteaptă o nouă ediţie de prea multă vreme. 

Foto: okazii.ro