Kornei Ciukovski - Doctorul Aumădoare

Doctoru-Aumădoare

A deschis spital. 

Vindecă de boală

Orice animal!

Doctorul Aumădoare este cumsecade, blând şi generos, are barbişon alb cu mustăţi în furculiţă, halat şi bonetă, pantaloni în dungi şi ochelari rotunzi. Are o căsuţă modestă şi o soră tare nesuferită, pe nume Varvara. Şi cei mai buni prieteni sunt câinele Avva, raţa Kika, purceluşul Groh-Groh, papagalul Carudo şi, nu în ultimul rând, cucuveaua Bumba. De fapt, toate animalele îl iubesc pe doctorul Aumădoare. Nu doar pentru că are grijă de ele, dar mai ales pentru că e poate singurul care vorbeşte limba animalelor. 

Are copertă portocalie, cartonată, ilustraţii color şi se teme un pic de piraţi, chiar dacă reuşeşte de fiecare dată să-i învingă, fie şi atunci când îl înfruntă pe cumplitul Barmaleus, cel care face mările să tremure. Nu am ştiut atunci că, în tradiţia lui Tolstoi cu Buratino, Kornei Ciukovski se inspirase din aventurile unui anume doctor Doolittle, scrise de Hugh Lofting. Şi nici nu ar fi avut importanţă. Numele nu ne spunea atunci absolut nimic, mai ales că filmele aveau să apară peste vreo două decenii. Păcat că nici astăzi nu am găsit prea multe informaţii despre Ciukovski, merită să nu fie uitat. Fac parte din generaţia ce zâmbeşte încă, larg şi pavlovian, de câte ori vede coperta mare, portocalie, cu doctorul ascultând respiraţia unui leu de vreo zece ori mai mare decât el. Aumădoare zâmbeşte, leul râde. De găsit prin anticariate. Cu ilustraţii de V. Cijikov. În tălmăcirea lui Nic. Iliescu. 

Editura Ion Creangă şi librării de odinioară

Doctorul Aumădoare, în ediţia Ion Creangă/Malîş, a fost una dintre excepţiile formidabile din valul de literatură proletcultistă de import şi autohtonă. Şi, orice s-ar spune, editura Ion Creangă a fost una dintre cele mai bune edituri româneşti, poate cea mai bună din toate timpurile când vine vorba de literatura pentru copii. Ce s-a întâmplat cu ea şi cine a îngropat-o, nici nu mai contează. Pe lângă aventurile cu pionieri eroici, tinere gărzi şi ilegaliştii patrioţi ce editau România Liberă prin pivniţe, existau şi astfel de titluri magice. 

Nu erau din fericire puţine, erau foarte căutate, dar le găseai cu un pic de noroc. Ediţia cartonată a aventurilor lui Aumădoare avea un preţ de 35 de lei, destul de mult pentru acele vremuri. Dar merita fiecare bănuţ. Pentru cine îşi aduce aminte, atunci o librărie cu o secţiune bună de carte pentru copii (înainte de 89 ştiam vreo două în Bucureşti şi încă una sau două în Braşov) era un spectacol, din toate punctele de vedere. 

Trecând de titlurile pioniereşti sugerate un pic mai sus, găseai cam tot ce îţi doreai - Habarnam, Aumădoare, Trei grăsani, Haiawatha, piticul Cipi şi ceilalţi - şi dacă îţi convingeai părinţii... erai un bibliofil precoce. Nu uit nici azi ediţia mare din Cinabru, Tom Sawyer de prin 1985 (tot mare, cu ilustraţii), Pinnochio, sau seria Biblioteca pentru toţi copiii, unde a apărut inclusiv Tolkien, cu Povestea unui hobbit (încă nu am găsit ediţia în cauză). Un paradis pentru copii. Spre finalul deceniului lucrurile se cam stricaseră şi în acest domeniu. Ca mai peste tot. Dar să revin la Aumădoare. 

Cum să înveţi limba animalelor cât ai spune ceaca

Era, până la urmă, singurul curs disponibil pentru a învăţa, parţial, limba animalelor. Ceaca însemna mulţumesc, Capuchi, canuchi era Luaţi loc, vă rog, Hîîîr era Nu vreau să te salvez, fiindcă eşti rea şi ticăloasă (concis, nu?), în timp ce Chindele! Nop! Chindele! Nop! era, fireşte, Aici, aici! Doctore, vino aici! Iar Malacucea, malacucea nu putea fi decât Trăiască doctorul Aumădoare! Ceaca pentru atenţie. 

Mai aveai şi poezioare ca cea de sus, cântecele, dar cel mai frumos era să citeşti tocmai ce vorbesc animalele. Pentru că eram la vârsta la care credeam cu înverşunare că animalele trebuie să vorbească, şi că e doar vina mea că nu le înţeleg. Dacă Aumădoare putea, eu de ce nu? Aş fi curios de o imposibil de realizat statistică a celor care au devenit veterinari datorită cărţii lui Ciukovski. 

O superbă utopie, un tărâm unde totul este perfect, singurele personaje negative fiind cele din trupa lui Barmaleus, care au un sfârşit didactic, pe măsura faptelor. O lume perfectă, idilică, undeva înainte de prea multe progrese tehnice, o lume aproape bucolică, de o inocenţă visată şi inaccesibilă. Doctorul Aumădoare nu are nimic din caracteristicile eroilor proletcultişti şi/sau sovietici pe care îi întâlneai în destule cărţi ce altfel păreau promiţătoare. Nu dau titluri, din fericire memoria livrescă şterge de multe ori inspirat astfel de informaţii, lăsând nici măcar numele personajele sau vreo scenă, doar senzaţia apăsătoare şi plumburie. Doctorul Aumădoare a fost una dintre cărţile esenţiale, tocmai pentru că avea o puritate şi o frumuseţe de basm. Totul era bun, totul era frumos, animalele erau drăgăstoase şi aveau nevoie de doctor, iar el se bucura să le ajute. Ce-ţi poţi dori mai mult, până pe la vreo zece ani, decât un refugiu într-un asemenea spaţiu?

Aventurile bunului doctor Aumădoare 

În prima parte Aumădoare îşi deschide un spital pentru animalele bolnave (prilej să apară în ţinut bufniţe, cai şi câini cu ochelari), o salvează pe maimuţa Cici din mâinile unui flaşnetar murdar şi odios până la dimensiunile unui erou negativ dickensian, şi chiar îi coase o aripioară nouă unui fluturaş. Până când vine o rândunică şi îl anunţă că toate maimuţele din Africa sunt grav bolnave, aşa că doctorul face rost de o corabie şi pleacă în Africa, împreună cu o bună parte dintre prietenii săi - crocodilul, maimuţa Cici, Carudo, Avva, Kika, Bumba şi purceluşul Groh-Groh. Numai că în loc să dea de maimuţe, echipa fantastică dă de temutul pirat Barmaleus şi cruzii săi oameni. Va scăpa de ei, cu ajutorul lui Carudo, vor vindeca maimuţele bolnave, primind ca recompensă un animal tare ciudat, un Tragempinge, un fel de antilopă cu două capete, atât de rară încât oamenii nu au văzut nicicând vreuna. Dar Barmaleus nu l-a uitat pe doctorul care l-a tras pe sfoară, şi jură că îl va prinde. Şi ca un dublu final fericit, animalele se descotorosesc şi de insuportabila Varvara. 

Ceea ce se şi întâmplă în a doua parte, când Aumădoare pleacă din nou în aventură, de această dată la rugămintea puştiului Penta, băiat de pescar, al cărui tată a fost răpit, se pare, de acelaşi Barmaleus. Pe tatăl lui Penta îl caută delfinii, îl caută vulturii, fără succes, şi abia câinele Avva îi va da de urmă. 

Asta după ce în loc de miros de pipă şi scrumbii olandeze a simţit pe rând, venind din întreaga lume, miresme şi duhori de fum, mesteacăn, zăpadă, foci, ciupercuţe de pădure, palmieri, papagali, piramide, nisip fierbinte, şi într-un târziu pe tatăl lui Penta. Pe drumul de întoarcere, însă, corabia înfricoşătorului Barmaleus îşi face din nou apariţia, şi ţin minte că, deşi eram sigur că totul se va termina cu bine, preţ de două capitole mi-a fost cumplit, cumplit de teamă că se va întâmpla ceva rău cu doctorul, sau cu Groh-Groh, pe care piraţii tare ar fi vrut să-l prefacă în şunculiţă. Fireşte, aveam vreo cinci sau şase ani, şi fireşte că totul se termină cu bine, iar Barmaleus şi piraţii săi îşi primesc pedeapsa pe care o meritau. Iar doctorul Aumădoare revine acasă, unde toate animalele sănătoase şi bolnave îl aşteaptă cu lăbuţele/aripile/restul larg deschise. Happy end, cu repetiţie. 

Recitită şi astăzi, după mai bine de două decenii, este la fel de frumoasă, nu a îmbătrânit deloc. Şi prinde la noua generaţie pe măsura aşteptărilor. 

Un fel de concluzie

PS: povestea doctorului iubitor de animale s-a reeditat nu cu mult timp în urmă la Gramar, din păcate o ediţie broşată, de mici dimensiuni, fără ilustraţiile care făceau deliciul ediţiei clasice. Frumos gest, dar insuficient pentru vechii cititori. Textul este acelaşi, dar Aumădoare trebuie să aibă dimensiuni de album de artă, copertă groasă, cartonată, ilustraţii color. Oare s-ar mai vinde astăzi Doctorul Aumădoare într-o reeditare? Ţinând cont de preţul pe care l-ar presupune o ediţie cartonată, hârtie de calitate, ilustraţii color, etc, etc, e foarte greu de spus. Humanitas a riscat cu Habarnam, primele două părţi, şi Habarnam pe lună ar trebui să apară în curând, dar nu ştiu şi cât de bine s-a vândut. Habarnam, un alt mit.