11 Apr 2012

Vincent MANIL - Bouchons de Semois

Tutun : kentucky 
Aspect tutun : rulat în formă de dop sau mini-trabuc
Aroma : proaspătă, un pic florală
Tărie : ridicată
WAF : mediu
Prezentare : cutie cu 20 de ”bouchons”

Un alt produs purtând semnătura Vincent Manil (mulţumesc, Humidor), de această dată e un tabac de pipă natural rulat în formă de ”bouchons”, un soi de mini-trabucuri mai îndesate şi conice, de un cafeniu deschis aproape de nuanţa unei cafele cu lapte. Arată ciudat la prima vedere, simpla idee de a înfige o asemenea creaţie în pipă (şi trebuie una destul de generoasă ca dimensiuni) e în contrast cu obişnuinţa unui tutun clasic. Surprinzător de uscat, chiar friabil, bouchon-ul are un miros vag floral, undeva între tabac natural şi ceva parfumat şi greu de definit. Deşi sperasem să îl păstrez până de sărbători, am cedat ispitei (cum fac mai mereu) şi l-am fumat. O pipată de cursă lungă, mi-a ajuns câteva ore bune. E adevărat, cu pauze mari, dar estimez că un bouchon ar ajunge la cel puţin o oră şi ceva, chiar forjat. 

Am ales o pipa mare, poate cea mai mare din colecţie, un Butz Choquin generos, în care am înfipt bouchon-ul cu partea rotundă în sus. S-a aprins surprinzător de repede şi a ars relativ constant, deşi mi-am făcut griji să nu se stingă şi mi-a părut stranie imaginea unui dop bine rulat ieşind din vatră. Până la jumătate am tot scuturat cu grijă scrumul care se forma, apoi nu a mai fost nevoie. Îmi pare acum rău că nu am făcut şi poze, dar nu mai aveam răbdare să fac rost de aparat. Ardere egală, constantă, fum uşor şi alb, mirosul în cameră este suspect de plăcut, dar se disipă repede. 

Gustul... este între un trabuc (pe cât îmi permite experienţa foarte limitată în domeniu) şi un tutun de pipă fără chimicale, casing-uri, adaosuri. Gust plin, cremos, tare, picant şi un pic aspru, cu totul diferit de alte tabacuri, oricât de titrate ar fi. Nu am mai simţit aşa ceva până acum, sincer să fiu, dar cred că la începuturile fazei de aromatice aş fi considerat Bouchons de Semois ca un tutun ieftin şi nerafinat. Avatarurile copilăriei în domeniu. Este un tutun pe care îl guşti când ajungi să capeţi ceva experienţă, şi nu înainte. Plus că vine cu o încărcătură de vitamina N mai mult decât suficientă pentru o zi întreagă. Chiar mai mult, cel puţin după gusturile mele. La final, deşi mă aşteptam să găsesc un dop de frunze de tutun nearse, rămâne doar scrum foarte fin.  

Nu am mai fumat aşa ceva. Iniţial credeam că nu o să-mi placă, apoi mi s-a părut interesant, a treia fază a fost să îl găsesc extraordinar. Nu se poate fuma în fiecare zi, dar este unul dintre cele mai bune tabacuri pentru pipă imaginabile. Nu recomandat. Obligatoriu.  

Foto: Forum PCB

6 comments:

mrg said...

Salivez pavlovian deja! Haide, odata, dom'le!

Cinabru said...

Vin, vin... a, stai, ca deja am venit. Sper ca ti-a placut, e ceva inedit.

mrg said...

Inedit este. Placut, nu. Obligatoriu - in niciun caz pt mine!

Cinabru said...

Mie chiar mi-a placut. E adevarat ca ma si entuziasmez foarte usor, dar asta chiar mi-a placut. Dar ai dreptate, ca pumn nicotinic te pune jos cu usurinta.

Razvan said...

Salut. Unde pot gasi asa ceva in Ro?

Cinabru said...

Nu cred ca se gasesc, eu le-am primit de la cineva care facuse comanda de la producator.

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...