Istorie, simbol și influența unei reviste-cult franceze sub regimul Ceaușescu
SALA DALLES BUCUREȘTI, 20 iunie-22 iulie 2012
Curatori : Jean-Pierre Dirick și Ștefan Constantinescu
Curatori asociati : Xandra Popescu, Alex Axinte si Cristi Borcan
Scenografie : studioBasar
Producător : Institutul Francez din București
Parteneri : Muzeul Național de Artă Contemporană - MNAC, ziarul l’Humanité Franța
Obiect al unei intense nostalgii în Franța, revista Pif și eroii săi, Pif și Hercule, Placide și Muzo, Rahan, Corto Maltèse, dar și mulți alții, au creat un adevărat „cult” în România comunistă. Strălucitoare prin culorit, dar mai ales prin fantezie într-o societate care se închisese în ea însăși, Pif este simpatica emblemă de import a anilor întunecați de tristă amintire.
La 40 de ani după perioada de glorie a revistei Pif Gadget în blocul estic, expoziția își propune să retraseze rolul revistei Pif în universul copilăriei în Republica Socialistă România. Departe de a fi de un simplu demers de restituție nostalgică, expoziția este în primul rând prilejul unui dialog: între personajele revistei și public (copiii de astăzi și de ieri/adulții de astăzi), între cei doi curatori ai săi - Jean-Pierre Dirick, autor de benzi-desenate și desenator pentru revista Pif, și Stefan Constatinescu, artist vizual român și realizator de film. Ea explorează în egală măsură impactul pe care revista franceză l-a avut asupra multor dintre artiștii români: Mircea Cantor, Victor Man, Dan Perjovschi, Ciprian Mureșan și mulți alții, vor prezenta lucrări de artă special realizate pentru acestă expoziție.
Un rol important în structura expoziției îl vor avea mărturiile cât mai multor persoane (personalități culturale, artistice sau media, dar și „iluștri necunoscuți”, colecționari sau pasionați de PIF) care vor întregi imaginea a ceea ce a constituit impactul revistei Pif asupra imaginarului individual al copiilor și al adolescenților în România comunistă a anilor ’70-’80.
2 comments:
Pentru mine revista a insemnat ceva, imi placea mult grafica. Nu toti copiii stiau de/sau aveau acea revista. Nu aveam calculator si internet ca acum.
Si pentru mine a insemnat enorm. Am si scris aici, in mai multe randuri, cu nostalgie si entuziasm. Se gasea destul de greu, cel putin in anii 80, singurele surse erau anticariatele si mai ales talciocurile. Daca nu aveai vreun prieten mai mare/ruda care sa renunte la colectie. Eu n-am inteles decat recent ce si cum a fost cu Minitelul la care Pif facea atata reclama.
Post a Comment