Sfintii inchisorilor - Episcopul Ioan Suciu

O biografie simbolica pentru martiriul Bisericii Greco-Catolice din Romania in perioada regimul comunist. Continuand serialul dedicat "sfintilor inchisorilor", Ionut Baias prezinta dramatica viata a episcopului Ioan Suciu, un adevarat martir al secolului trecut, care a ales suferinta, inchisoarea si in final moartea pentru a nu face sinistrul pact cu Diavolul. Un om cum putini mai sunt astazi, care a rezistat prin credinta si rugaciune, dand un exemplu de demnitate.

Sfintii inchisorilor - Episcopul Ioan Suciu

Sfintii inchisorilor - Costache Oprisan

Un nou episod al serialului Sfintii inchisorilor, una dintre cele putinele initiative demne de respect din presa romana, dedicat de aceasta data lui Costache Oprisan. Legionar, un caracter admirabil, a fost pe rand persecutat de regimul antonescian, de cel nazist (care l-a internat in lagar) si de cel comunist, cunoscand infernul Gulagului romanesc.

Personalitate complexa, deosebit de inteligent si cult, preocupat de orice subiect interesant, de la muzica la matematica si filosofie. Studentul favorit al lui D.D. Rosca, a avut sansa de a audia unele dintre cursurile tinute de Martin Heidegger.

Victima a trei regimuri totalitare, a fost torturat, umilit si zdrobit in inchisoare. Vina : a fost seful Fratiilor de Cruce pe intreaga tara, sfidand regimul comunist. A murit in inchisoare, dupa ce fusese indelung chinuit in cadrul sinistrei Reeducari.

Sfintii inchisorilor - Costache Oprisan pe HotNews.ro

Champions Shoot – 10 Octombrie 1977

Pana nu demult, era unul dintre cele mai rare (si mai dorite) concerte Queen, disponibil intr-o versiune incompleta, de o calitate medie spre slaba, cu foarte mult zgomot de fond. Ce face “Champions Shoot” un concert aparte este faptul ca s-a desfasurat dupa filmarile pentru “We Are the Champions”, pe 10 octombrie 1977, la New London Theatre, pe Drury Lane. Regia videoclipului, arhicunoscut de fani astazi, a fost asigurata de Derek Burnbridge, care avea nevoie, la sugestia trupei, sa creeze impresia de live, de aceasta data cu public. Cum ar fi fost prea dificil si prea scump pentru trupa sa selecteze figuranti, s-a apelat pentru prima data la fan clubul oficial. Cateva sute de norocosi au fost selectati si si-au jucat rolul perfect, reusind alaturi de trupa sa creeze acea atmosfera speciala a concertelor Queen desfasurate in sali mici, intime.

Dupa ce trupa a facut playback de patru ori pe “We Are the Champions”, fiecare dubla fiind prezentata si comentata de Bob Harris, atunci presentator al emisiunii The Old Grey Whistle Test, BBC, care lucra in exact aceeasi perioada la un documentar despre trupa si care a avut sansa de a fi disponibil in acea zi. Potrivit Queenpedia, echipa lui Harris a filmat toata seara pentru documentar, un material cu siguranta interesant, aflat in prezent in arhiva Queen Productions.

Fanii au reactionat atat de bine, creand atmosfera magica tipica pentru un concert Queen, incat dupa terminarea filmarilor trupa le-a oferit o surpriza imensa : un concert de peste 50 de minute, cu un setlist neobisnuit. Se pare ca acest concert improvizat nu a fost filmat, dar exista din fericire cel putin o inregistrare din public, de calitate medie, si una tot din public, dar de o calitate foarte buna, aparuta recent in cercurile colectionarilor. Versiunea prezentata aici este cea de a doua, “Champions Shoot”, editata ca bootleg si sub numele de “WATC Final”. A fost una dintre surprizele in domeniu a ultimilor doi ani. Marea problema cu care m-am confruntat este ca sunetul intre piese este paradoxal mai slab, asa ca nu am putut intelege integral multe dintre comentariile lui Freddie. Dar in lipsa unei versiuni mai bune, asta este. Nu doar pentru valoarea sentimentala, ci si pentru calitatea concertului, trupa fiind decisa sa isi recompenseze fanii. Inregistrarea este incompleta totusi, cele patru playback-uri avand numeroase intreruperi, ca si discursurile lui Bob Harris, dar concertul propriu-zis este integral. Este interesant cum Bob Harris reuseste sa conduca “ostilitatile” ca o gazda foarte buna, jucand rolul de comentator si moderator al filmarii. Acesta le prezinta fanilor trupa ca pe cea mai buna din lume, le cere scuze pentru intarzieri, anunta pauzele si dublele.

Calitatea este aproape foarte buna, dar suficient de clara pentru a placea chiar si celor mai putin interesati de Queen. Iar concertul, dupa cum am spus, este deosebit. Playlist-ul este special.
Prima piesa este Tie Your Mother Down, in forta, Freddie are vocea odihnita dupa cateva luni de pauza, si se simte foarte bine. Sunetul nu este exceptional ca mixaj dar este clar, fiecare auzindu-se suficient de bine, mai putin Taylor, insa este ok pentru un bootleg. Brian May improvizeaza la jumatatea piesei pe partea sa de chitara, asa cum facea si in alte concerte, iar Freddie preia cu aceeasi putere. Urmeaza o versiune de Keep Yourself Alive, introdusa de Freddie : Thank you for much for coming here tonight. This is a small dedication to everybody ! Keep … Yourself… Alive !” Suna sensibil altfel decat in alte concerte, mai jos ca tonalitate si sensibil mai lent, desi este o piesa rapida. Suna bine, destul de dur, mai ales datorita lui Deacon si pasajul de tobe al lui Taylor.

Dupa “Thank you.” si “This is a simple little song, called Somebody to Love”, Freddie incepe una dintre cele mai dificile piese ale trupei. Este foarte, foarte greu sa redai armoniile vocale care au facut din Somebody to Love o piesa aparte, dar Freddie, Brian si Roger reusesc. Nu pot decat sa-mi imaginez cum au reactionat fanii. Freddie mai ales este exceptional, se joaca pe anumite pasaje cum avea sa faca si peste cativa ani, cand deja vocea sa era mult mai grava. Pasajul lent “Can anybody find me … somebody to looooove ? “ este incredibil, Freddie ducand vocea in stilul de vodevil, gen A Day at the Races, pe care il aprecia enorm. Superb, pur si simplu superb, completat de un “looooove” dus secunde intregi, improvizatii vocale si de pian. Una dintre cele mai reusite versiuni ale piesei.

Urmeaza o alta supriza. Freddie intreaba initial “What would you like next ? Somebody ? ” Cand se cere din public We Are the Champions, Freddie replica razand “We’ve already done WATC”, iar alti fani cer “Liar” sau mult doritul “Hangman”. “Has anybody got the latest album ? We’ll do a song written by Brian, actually. This is of the Day at the Races album, it’s called White Man”. Una dintre piesele mele preferate, pentru ca in egala masura poate fi considerata o piesa tipica si atipica pentru Queen, iar partea de refren este direct “contagioasa”. Nu pot decat sa-mi imaginez cum ar fi sunat in 84 – 86, cand vocea lui Freddie devenise aspra. Brian se joaca improvizand, alaturi de ceilalti, intr-o varianta mult diferita de original. “What is left of your dreams ? Just the words on your stone…”, terminata cu improvizatii marca Mercury, care anunta urmatoarea piesa, o alta aparitie inedita, The Prophet’s Song, foarte dificila pentru Freddie, din cauza delay-urilor necesare, din care acesta face a capella o mare parte. Mai putin reusita din cauza sonorizarii, dar este urmata de energicul Liar, care face publicul sa explodeze pur si simplu. O varianta extinsa, de opt minute si jumatate (in 84 – 85 piesa va fi drastic redusa live), cu puternice influente Led Zepp, recunoscute de altfel, excelenta, pentru ca lasa loc trupei sa improvizeze in voie (mai ales lui Brian).
Bohemian Rhapsody este cantata doar pana la finalul solo-ului de chitara, suna foarte bine, iar Freddie cere publicului sa il acompanieze “ Sing, everybody”, efectul fiind memorabil. Se face trecerea fluent in Now I’m Here, si daca Brian May continua sa se joace, fiind una dintre piesele care ii dau o libertate aparte, Freddie se resimte deja, apeland la un registru jos, dens.

Penultima piesa, primita cu urlete de public, este Jailhouse Rock, piesa pe care de regula Freddie aparea pe scena in pantaloni scurti sau intr-un slip minuscul, spre isteria admiratoarelor. Nu cred ca aici a fost timp pentru asa ceva, dar Mercury face ca de o obicei unul dintre cele mai bune coveruri ale piesei. Freddie incheie concertul prin “Thank you very much for helping us tonight, thank you. Thank you very much, we shall see you soon. Bye”. Urmeaza o combinatie intre “Dancing the Jailhouse Rock” si “bye bye” repetat, suna chiar interesant. “Thank you, good night, God bless you”.
Pentru bis trupa a ales una dintre cele mai rare piese, See What A Fool I’ve Been, in parte si din cauza strigatelor de “More” si “We want Queen” si “We Are the Champions”. Asa ca trupa a fost nevoita sa revina, Mercury anuntand titlul piesei. Nu este cea mai reusita compozitie Queen, dar suna bine pentru un final de concert improvizat. “Thank you, good night, God bless”. Si finalul unui moment magic din istoria trupei.

Puncte forte : Tie Your Mother Down, Somebody To Love, White Man, Liar, See What A Fool I've Been, ideea unei astfel de recompense pentru fani, tracklist-ul neobisnuit.

Concluzii : un concert important pentru orice fan, dar prea putin atragator pentru ascultator obisnuit. Desi marcheaza un moment aparte din istoria Queen, nu il consider potrivit pentru o lansare oficiala, cel mult ca bonus pe vreun dvd sau intr-un boxset. Oricum, un concert foarte bun, plin de viata si de acea comunicare speciala cu fanii.

Piese :

1. Bob Harris' speech, first listen to WATC (cut)
2. Queen introduction, WATC video shoot 1
3. WATC video shoot 2
4. Speech before WATC video shoot 3 (cut at 0:44), WATC video shoot 4
5. Tie Your Mother Down
6. Keep Yourself Alive
7. Somebody To Love
8. White Man
9. The Prophet's Song
10. Liar
11. Bohemian Rhapsody (until end of guitar solo)
12. Now I'm Here
13. Jailhouse Rock
14. See What A Fool I've Been

Coperta : www.queenbootlegs.nl

Poze concert : http://www.queenpedia.com/

Dai Sijie – Balzac si Micuta Croitoreasa chineza

“Ba-er-zha-ke. Tradus in chineza, numele autorului francez forma un cuvant din patru ideograme. Ce vrajitorie si traducerea !”

Unul dintre cele mai bune romane pe care le-am descoperit in colectia Biblioteca Polirom. Dai Sijie, scriitor francez de origine chineza, exilat pentru a parasi binefacerile tarii natale, cineast, a cunoscut personal nebunia Revolutiei Culturale, romanul sau de debut fiind inspirat de aceasta perioada sumbra. Ulterior romanul a fost ecranizat, paradoxal in China, cu artisti chinezi (2002) marcand clar o deschidere de apreciat a guvernului de la Beijing. Prozatorul are un stil propriu, are ritm, isi simte si prinde personajele cu indemanare, intr-o scriitura voit simplista, cu accente naturaliste. Este povestea unui triunghi amoros, alcatuit din doi tineri, personajul principal si prietenul sau Luo, copii de intelectuali burghezi (suprema vina), trimis la reeducare intr-un sat pierdut de munte, si Micuta Croitoreasa, o virginala si prea frumoasa fata din acelasi sat, care se va darui total lui Luo, acceptandu-l pe celalalt doar ca prieten.

Scena de inceput este fabuloasa, personajul principal, violonist talentat, fiind nevoit sa le demonstreze taranilor abrutizati ce este acel instrument burghez, cantand o sonata de Mozart. Cum “sonata” si “Mozart” suna occidental si decadent, Luo o prezinta sub titlul “Luose gandeste la presedintele Mao”, provocand inspirat o tacere plina de respect si chiar lacrimi. Nu este singura scena in care cei doi reusesc sa reziste astfel reeducarii culturale, dar mi s-a parut cea mai fabuloasa, alaturi de numeroasele momente in care cuplul de artisti improvizati le povesteste taranilor inmarmuriti filme de propaganda de la oras. Istoria se repeta, iar comunismul este identic oriunde. Cei doi dusmani ai poporului nu au decat o vioara, un ceas desteptator, prea putine tigari si ulterior, prin metode nu prea ortodoxe, mai multe traduceri in limba chineza a operelor unor scriitori interzisi, precum Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski si altii, furate de la o alta victima a reeducarii.

1984, Fahrenheit 451, utopiile infricosatoare, povestile despre romanii arestati de Securitate pentru carti interzise, arderea bibliotecilor “burgheze” in spatiul comunist, arderea pe ruguri a cartilor autorilor “evrei” in Germania nazista, totul culminand cu Revolutia Culturala chineza, cand totul devenea interzis. Munca mizera, saracia, murdaria, paduchii, “perisoarele de jad” (o specialitate locala : pietricele rotunde, de rau, inmuiate alene in saramura si apoi supte indelung, fiind scuipate pe podea), suspiciunile, speranta unei gratieri, cei doi rezista prin muzica, literatura interzisa, iar Luo prin relatia cu delicata Croitoreasa chineza. Cand cei doi se despart, iar Micuta Croitoreasa este nevoita sa scape de nedorita sarcina, rivalul sacrifica un volum de Balzac unui medic dispus sa riste. In final Micuta Croitoreasa va parasi definitiv satul, indreptandu-se spre marele oras, convinsa ca o femeie din romanele lui Ba-er-zha-ke, povestite de cei doi, nu ar fi facut altfel.

O voce aparte, o poveste diferita, despre reeducare, reactionari, carti interzise, iubirea intr-un regim totalitar si urmarile acesteia, dementa unei lumi impietrite in sine si suficienta siesi, auto-devorandu-se intr-un ritm ametitor. O carte dureroasa, cu un umor amarui, in spatele prostiei, suficientei si urii ivindu-se spectrul tenebros al lichidarii fizice si morale.

Dai Sijie – Balzac si Micuta Croitoreasa chineza, Editura Polirom, Iasi, 2002

Sfintii inchisorilor - Dumitru Bordeianu

"De beton armat sa fiti, si tot o sa va muiem..."

Un nou episod al serialului Sfintii Inchisorilor, publicat de HotNews.ro, de aceasta data dedicat lui Dumitru Bordeianu, legionar, victima a sinistrei reeducari de la Pitesti, unde bestialitatea anchetatorilor avea sa depaseasca toate limitele imaginabile.
Dumitru Bordeianu avea sa spuna intreaga poveste a caderii si invierii sale crestine in volumul “Marturisiri din Mlastina disperarii”, editat dupa 1990, cu toate greselile, ezitarile si tradarile sale, prezentand atat metodele de tortura si atmosfera din sinistra inchisoare, cat si luminoasele figuri ale camarazilor de suferinta.

Un capitol cutremurator al istoriei Gulagului romanesc, ce trebuie cunoscut, chiar mai tarziu decat era necesar. Pentru ca vinovatii nu si-au primit niciodata pedeapsa meritata, multi dintre ei murind linistiti, in casele lor, beneficiari ai unor indemnizatii impresionante, in vreme ce majoritatea fostilor detinuti politici se zbatea in mizerie.

Dumitru Bordeianu - De la lepadarea de Dumnezeu la Inviere

Haruki Murakami – Padurea Norvegiana

Padurea Norvegiana a fost primul Murakami pe care l-am citit, fara sa stiu atunci ca in Japonia romanul l-a lansat practic pe cel mai popular scriitor contemporan, vanzandu-se in peste patru milioane de exemplare si declansand o isterie nationala oarecum maladiva. Nu imi amintesc exact de ce acesta a fost primul Murakami citit. Cred ca o simpla intamplare… Daca ar fi sa ii gasesc un corespondent european lui Murakami, cred ca m-as gandi in primul rand la Milan Kundera, pentru senzualitatea comuna celor doi, prezentata fara vulgaritate si obscen, ca ceva natural, placut, o daruire aparte, sufocanta prin gingasie. Sau, in partea cealalta a lumii, un Borges adaptat societatii nipone industrializate, incercand sa imbine traditiile si contemporaneitatea. Influentele occidentale au fost decisive pentru formarea identitatii scripturale proprii lui Murakami, iar Padurea Norvegiana este privita de multi critici si admiratori ca opera sa esentiala.

I agree to disagree, apud Cartarescu. Nu cred ca este cea mai buna carte a prozatorului. Sensibila, delicata, induiosatoare, tragica, placuta, da, dar nu esentiala. Cei care vor sa il descopere pe Murakami ar trebui sa inceapa cu In cautarea oii fantastice, urmata de Dans, dans, dans, ori Kafka la malul marii. Padurea Norvegiana, care si-a capatat numele de la o piesa Beatles, este o stranie si dureroasa poveste de dragoste, cu un final tragic, intre studentul Toru si misterioasa, nevrotica Naoko, o poveste derulata pe fondul schimbarilor din Japonia anilor ’70, cand influenta occidentala forma o noua generatie, marcata mai curand de beat, jazz si rock, dar si de o sexualitate libera, decat de bushio sau cha-no-yu. Apropierea dintre Toru si Naoko, spaima cu care aceasta fuge de lumea reala, parasindu-l pentru ca nu poate suporta normalitatea, intalnirile dintre cei doi, terminate adesea intr-un paroxism emotional zdrobitor … O iubire petrecuta cu aproape doua decenii in urma, care revine in prezent datorita unei piese Beatles.

Povestea celor doi este simpla, dar merita descoperita pas cu pas. Watanabe este clar un alter ego al lui Murakami, in timp ce Ea, indiferent de nume, va reveni in numeroase alte scrieri ale prozatorului, ca acea iubire care nu s-a putut implini din diverse motive. Fascinant la Murakami, dincolo de scheletul epic, este stilul occidental cu elemente ale culturii contemporane nipone, transplantarea felului de a fi a tanarului european sau american intr-o lume asiatica. Fraze si propozitii scurte, stil alert, adesea sacadat si totusi pastrand impresia de fluiditate, putine metafore, numeroase verbe. Padurea Norvegiana este genul de roman “realist” marca Murakami, scriitorul dand insa masura adevaratului talent si ritm in compozitiile sale fantastice. Pierderea unei iubiri, ce ameninta sa devina aaparatoare si sufocanta, obsesia nascanda pentru celalalt, erotismul frustrant si eliberat anevoie – dar tratat de Murakami natural si fara cea mai mica urma de obscen -, omniprezenta muzicii, toate fac din Padurea Norvegiana una dintre cele mai dureroase si intense carti ale autorului. In acelasi gen, mult mai optimista insa, va fi si La sud de granita, la vest de soare, un alt reper important.

In concluzie, Padurea Norvegiana este un bun inceput pentru Murakami, dar nu cel mai bun. Am preferat mereu romanele sale “fantastice”, desi termenul este cel putin relativ la Murakami, ca si la Poe, spre exemplu. Este un prim pas. Sper ca pentru multi nu va fi si singurul. O carte car eimbina dragostea, moartea, Japonia si muzica celor de la Beatles.

Haruki Murakami - Padurea Norvegiana pe site-ul Polirom

Full Live in Budapest 1986 – 27 Iulie 1986

27 iulie 1986. Queen in Budapesta. Dupa ce am ascultat aproape toate concertele din Magic Tour, cu doua sau trei exceptii, pot spune ca acesta ramane preferatul meu, chiar peste Wembley sau concertele din Spania, de la finalul turneului. Trupa este intr-o forma exceptionala, se vede atentia acordata unui concert desfasurat in spatele Cortinei de Fier, intr-o tara din lagarul comunist, si totusi mult mai deschisa spre Occident decat altele. Dupa ce li se refuzase in cateva randuri sansa unui concert in Rusia, pentru ca muzica si imaginea trupei nu se potrivea deloc cu morala socialista, Queen ajungea pe cat de aproape se putea. Concertul a declansat o isterie in epoca, biletele fiind practic vandute in cateva zile, semi-oficial, prin retele si schimburi intre cunoscuti. Dispozitivele de securitate au fost impresionante, iar televiziunea maghiara a pus la dispozitie toate camerele pe care le avea. Am ezitat, dorind sa prezint un concert mai putin cunoscut, din alt turneu, dar Budapest 86 este prea bun.

Concertul avea sa fie lansat ulterior in format video (si de aceasta data incomplet), unele piese fiind alese si pentru strania compilatie Live Magic. Stiu de existenta unei versiuni asemanatoare inregistrarii de pe Knebworth, fiind filmate ecranele de deasupra scenei. Inregistrarea originala se gaseste cu siguranta in arhiva din Ungaria, si se vorbeste chiar de o viitoare aparitie pe DVD a concertului integral. “Live in Budapest” este o aparitie video exceptionala, desi lipsesc Another One Bites The Dust, Impromptu, Your So Square, Hello Mary Lou, iar unele piese sunt editate, la fel ca si prezentarile facute de Freddie. Ramane insa o inregistrare de varf, repet, pentru mine, mult peste Wembley ca interpretare si coeziune a trupei. Au vrut sa ofere totul, si au reusit.

Versiunea audio cunoscuta sub numele de “Full Live in Budapest” este singura inregistrare completa a legendarului concert, de o calitate aproape exceptionala si fara overdub-uri. Nu se cunoaste exact provenienta, se pare ca ar fi o copie dupa masterul aflat in arhiva televiziunii maghiare, ceea ce este foarte probabil, tinand cont de calitate. Setlist-ul este standard pentru Magic Tour, cu o memorabila exceptie : Tavasziszel, un cantec popular maghiar, a carui interpretare stangace a aruncat stadionul in aer.

Concertul de pe Nepstadion, Budapesta, incepe standard cu One Vision si Tie Your Mother Down. Sunetul este incredibil de clar pentru un bootleg, Freddie reuseste adevarate performante, toate instrumentele se aud foarte clar, iar publicul se aude la randul sau suficient de clar, cat sa nu fie deranjant. Inainte de In The Lap Of The Gods...Revisited Freddie interactioneaza pentru prima oara cu publicul “Hello, everybody ! Is everybody alright ? “, urmata de o scurta improvizatie vocala, cu versurile ad-hoc “It’s really nice to be here, it’s really nice to be here tonight”. Suna aparte. La fel ca si piesa, cantata pe inalte, ca in vremurile “bune”. Ciudat ca pe Wembley Freddie nu a mai reusit o asemenea performanta.

Trecerea in Seven Seas of Rhye este la fel de fluenta ca de obicei, iar versiunea este surprinzatoare, rapida si foarte energica. Tear It Up este genul de piesa perfecta live, dar dezamagitoare pe album, iar momentul maxim este pasajul cu “Give me your mind, baby, give me your body”. A Kind of Magic suna ca pe album, urmata de o noua sectiune de improvizatie, marca Freddie “This is a lovely feeling, really. Would you like to sing with me ? “. Urmeaza cateva zeci de secunde, standard pentru Magic Tour, in care Freddie se joaca pur si simplu cu un stadion intreg. Si urmeaza Under Pressure, piesa de referinta, ivita din colaborarea cu David Bowie pentru Hot Space, dar devenita o piesa pur si simplu Queen. Dupa parerea mea versiunea de pe Budapest 86 este cea mai buna din turneu si una dintre cele mai bune din istoria trupei. Introdusa de cateva zeci de secunde de impromptu Deacon – Taylor si de remarca lui Freddie “Hang on, ha ha. We’re gonna do it… What the fuck are we doing now ? This is Under Pressure “, piesa este pur si simplu perfecta. Basul lui Deacon suna exceptional, Taylor si Mercury se completeaza perfect la jumatate, iar Freddie este intr-o forma de zile mari, care nu va mai fi atinsa pana spre sfarsitul urmatoarei luni.
Freddie : “We’re gonna do a song with a stronger beat now, a little bit of a boogie. You know what I mean ? This is Another One Bites the Dust” Nu sunt un mare fan al piesei, dar este o varianta live peste versiunea de pe album, incheiata de Mercury cu “Listen, let me talk to you for a little while. Queen have been in Budapest for four days, and I think tonight is the best night for us, because of all of you people. And if it wasn’t for you, we wouldn’t be here tonight, even though this is our first night. Thank you. We will be back, if you like us.” O promisiune care, din pacate, nu a mai fost respectata.

Who Wants to Live Forever este o piesa foarte dificil de interpretat live, din cauza partii vocale, si in multe concerte din turneu Freddie a preferat un ton mult mai jos, dar pe Nepstadion reuseste o versiune plina de forta si intensitate. Ramai pur si simplu fara cuvinte, mai ales la pasajul solo-ului Brian May. I Want to Break Free. Piesa care a provocat un imens scandal din cauza videoclipului, cantata de un intreg stadion.

Ciudat ca autoritatile comuniste nu au sesizat potentialul politic al piesei, care devenise in America de Sud un imn al dorintei de libertate. Dupa un Instrumental Inferno care seamana destul de mult cu Rock in Rio Blues si Brighton Rock (solo) se trece in vechiul Now I’m Here, superb. Nebunia incepe insa odata cu Love of My Life, introdusa de Brian May “ How are you ? Allright ? Cheers and thank you for coming. I tell you, this is a night we’re never gonna forget.”. Daca in alte concerte Mercury profita de ocazie pentru a lasa publicul sa cante, odihnindu-si vocea, de aceasta data preia partea vocala si merge in duet cu publicul.

Freddie “Now comes the difficult bit. Tonight, for the first time, this is a very special song from Queen to you” – Tavasziszel. Cantat cu stangacie de Freddie, a starnit o val de aplauze si strigate, fiind poate cel mai frumos gest care putea fi dedicat publicului maghiar. Incantat de reactie, inainte de “Is This the World …” Freddie declara “I’m over the moon”. Pentru cei mai mult fani versiunea definitorie a piesei Is This the World We Created ramane cea de la Live Aid, din 1985. Personal, consider cea din Budapesta si din Madrid 86 superioare : mai multa caldura, mai multa emotie, note tinute mai mult. Urmeaza clasicul medley rock and roll, cu siguranta o idee a lui Freddie, desi parca piesele din perioada anilor 70, gen Jailhouse Rock, i se potriveau mai bine. Hello Mary Lou este introdusa cu “We.re gonna fool around, come on. This is a Rickie Nelson song”. Sunt piese amuzante, placute, dar cumva nu se leaga de restul concertului. Dupa “I need a drink, they don’t care, wait a minute”, Freddie incepe o noua improvizatie vocala, secondat de Deacon si May, incheiata cu “Enough with this rubbish. I think you know this one” - Tutti Frutti. Bohemian Rhapsody este o versiune buna, dar nu iese din obisnuit, in timp ce Hammer to Fall este excelenta, in forta – “He he he he he, ok, now it’s time for the Hammer to Fall”. Fantastica. Crazy Little Thing Called Love este corecta, dar fara prea mult farmec, in timp ce Radio Gaga seamana cu deja celebra versiune din Sidney 1985. Foarte buna, cu mici improvizatii din partea lui Brian May. We Will Rock You , Friends Will Be Friends, We Are The Champions – versiuni excelente pur si simplu. Concertul se termina, ca de fiecare data, cu God Save the Queen, Goodbye, Thank You si Mercury arborand steagul Ungariei, mantia de rege si coroana.

Puncte forte : One Vision, Under Pressure (cea mai buna versiune a turneului si una dintre cele mai bune din istoria trupei), Who Wants to Live Forever, Now I’m Here (foarte rapid si foarte “legat”), Is This the World We Created, Hammer to Fall.

Concluzii : un concert legendar, cel mai bun din Magic Tour (pentru mine), o interpretare de exceptie, fara erori flagrante, cu numeroase improvizatii inspirate si Tavasziszel. Pur si simplu exceptional si recomandat chiar si celor care nu au auzit niciodata de trupa, in locul Wembely 86, un concert foarte bun, dar mult prea mediatizat si editat in studio. Una dintre cele mai bune inregistrari live Queen, asteptand o binemeritata aparitie oficiala.

Piese :
CD 1
01. One Vision
02. Tie Your Mother Down
03. In The Lap Of The Gods...Revisited
04. Seven Seas Of Rhye
05. Tear It Up
06. A Kind Of Magic
Vocal Improvisation
07. Under Pressure
08. Another One Bites The Dust
09. Who Wants To Live Forever
10. I Want To Break Free
11. Impromptu
12. Guitar Solo
13. Now I'm Here

CD 2
01. Love Of My Life
02. Tavasziszel (Hungarian Folk Song)
03. Is This The World We Created?
04. You're So Square
05. Hello Mary Lou
Improvised Jam
06. Tutti Frutti
07. Bohemian Rhapsody
08. Hammer To Fall
09. Crazy Little Thing Called Love
10. Radio Ga Ga
11. We Will Rock You
12. Friends Will Be Friends
13. We Are The Champions

14. God Save The Queen

Coperta : www.queenbootlegs.nl

Poze concert : www.queenconcerts.com

Sfintii inchisorilor - Pr. Ioan Negrutiu

Pr. Ioan Negrutiu - Detinutul care a refuzat sa fie scos din lagar

Patriarhul Iustinian: "Parinte, nu stim cum sa va multumim ca ne-ati salvat Biserica! Ortodoxia noastra a amutit aici. Altarele romanesti s-au mutat in inchisori!"

Refuza sa fie scos din lagarul de la Canal la interventia Patriarhului Iustinian Marina. Cu o zi inainte de a-si implini executarea pedepsei, are o viziune in vis: Hristos este pe Golgota, iar Parintele, la poalele celor 3 cruci. Vazandu-L singur pe Mantuitorul, intreaba: „Pe care dintre celelalte doua cruci sa urc: pe cea din stanga, pentru osandire, sau pe cea din dreapta, pentru izbavire?” La care primeste raspuns: „Ioane, crucile nu mai au semnificatia din Vinerea Rastignirii; urca pe oricare, numai pe Cruce sa fii, langa Mine!” A doua zi vine masina securitatii.

Articol complet pe HotNews.ro

Sfintii inchisorilor - Parintele Gherasim Iscu

Duhovnic renumit, pr. Iscu nu a ezitat sa intre in rezistenta anticomunista, folosind manastirea Tismana, al carei staret era, ca pe un veritabil centru de comanda. Este arestat si incarcerat. In noaptea mortii (pe care o prevestise dealtfel) cere sa fie dus la calaul comunist Vasilescu, care-l torturase salbatic la Canal. Acesta fusese aruncat si el acum de comunisti in aceeasi inchisoare. Parintele, cu cea mai mare dragoste crestina, i-a spalat fata, l-a sarutat si i-a daruit iertarea pacatelor. Calaul cutremurat, s-a spovedit atunci victimei sale de la Canal si a murit in aceeasi noapte cu parintele, amintind de talharul care s-a ridicat in Rai impreuna cu Mantuitorul Iisus Hristos.

Articolul integral, pe HotNews.ro

Sfintii inchisorilor - Mircea Vulcanescu

Sunt foarte multe lucruri de spus despre una dintre cele mai frumoase inteligente interbelice, unul dintre studentii exceptionali ai carismaticului Nae Ionescu si un ganditor de elita, inzestrat cu o adevarata credinta crestina : Mircea Vulcanescu. Iar aceasta iubire crestina a mers pana la sacrificiul de sine, in inchisoarea Aiud, unde ganditorul iubitor de Dumnezeu si Romania a salvat un alt detinut, cu pretul propriei vieti. A lasat in urma o opera exemplara si o fraza testamentara cutremuratoare : sa nu ne razbunati ! Cat de multi dintre noi ar avea puterea de a ierta ?

Pentru intreaga poveste tragica a vietii lui Mircea Vulcanescu, cititi noul articol semnat de Ionut Baias, pe HotNews.ro. Initiativa acestui tanar si talentat jurnalist este cel putin exceptionala, si merita felicitarile tuturor. Mult succes mai departe, domnule Baias.