Radu Aldulescu a câștigat Premiul literar Augustin Frățilă

“Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu (Editura Polirom, 2012) a câştigat Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012, oferit de compania Philip Morris Trading.

23 de bloggeri au decis, în etapa a doua a concursului, care este cel mai bun roman, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărei proze finaliste. Romanul „Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu a primit cel mai mare punctaj şi a fost răsplătit cu Premiul literar "Augustin Frăţilă", în valoare de 10.000 de euro, oferit de compania Philip Morris Trading. Acesta este cel mai mare premiu acordat până acum, în România, pentru creaţie literară.

Punctajul meu:

Cronicile genocidului de Radu Aldulescu - 5 puncte

Omar cel orb de Daniela Zeca - 4 puncte

Craii si mortii de Dan Stanca - 3 puncte

Hotel Universal de Simona Sora - 2 puncte

Soseaua Catelu 42 de Alina Nedelea - 1 punct

Nouă boardgame-uri de Crăciun. Cer sponsorizare. Ofer gratitudine.

Boardgame-urile m-au prins. Mult peste așteptările mele și temerile familiei, care s-ar putea să îmi recomande o doză de pilule roz ale fericirii sau un curs de auto-descoperire personală. În prezența unui psihiatru. De fiecare dată când descopăr o nouă pasiune - cărți, benzi desenate, horror-uri, tutunuri și pipe, Queen, mașini de scris, iar lista va continua cu siguranță - prefer să mă dedic plin de aplicațiune, cu devoțiune maniacală, documentare temeinică și, pe cât posibil, cheltuieli peste posibilitățile modeste de magazioner-gestionar. Dar pentru asta s-au inventat creditorii, și cine să se gândească mai des la tine, cu îngrijorare și teamă, decât cel căruia îi datorezi bani? Măcar așa nu te simți vreo clipă singur pe lume, nici măcar cu maimuțica Suflețel. Și de fiecare dată mă minunez cum de am putut trăi fără noua pasiune treizeci și ceva de ani. Ca să cităm un mare matematician - eram mult mai prost pe-atunci. Și când te gândești că totul a început cu o mefistofelic de inocentă invitație din partea celui care m-a ajutat, cu un deceniu și ceva în urmă, să descopăr Magic the Gathering. Să văd și eu cum e un boardgame...

Numărul 14 al Revistei de Suspans

Vă recomand recenzia lui Mircea Pricăjan la Doctor Sleep, continuarea mult-așteptată a celebrului The Shining. Mă văd nevoit să îi dau dreptate lui Mircea, putea fi mult mai mult, dar este în esență o dezamăgire. Poate și noi ne-am dorit altceva de la Danny Torrance și creatorul său. 

Am scris și eu despre un horror cu defectele și neajunsurile sale, dar care merită citit - Berserk de Tim Lebbon. Ar merita făcut un film, cred că ar ieși un horror B destul de bun. Și sunt multe altele de citit, inclusiv câteva proze noi și o părere despre remake-ul Carrie. Încă nu l-am văzut. Și cumva evit să o fac. Despre carte am scris cu multă vreme în urmă, chiar în primul număr al Revistei de Suspans. 

Un Dumnezeu cald sau rece. Și Eminescu. Plus bunică-mea

Bunica din partea mamei l-a avut ca examinator la bacalaureat pe George Călinescu. Când anume se întâmpla asta nu mai știu precis, undeva prin anii 40 cu siguranță, dar în timpul războiului sau după... asta nu-mi mai amintesc. Deși era povestea la care revenea periodic, înfrumusețând-o cu detalii care nu se regăseau în versiunea precedentă. Până la urmă și trecutul este doar o poveste. Nici dacă era doar unul dintre examinatori (puțin probabil) sau președintele comisiei (mult mai posibil) nu mai știa cu siguranță. De la ea am moștenit nu doar gena relativ ariană, pe care am transmis-o generos și băieților,  ci și o anumită și exagerată capacitate de a inventa, modifica, augmenta fiecare amintire până la punctul în care fie nu mai îți dai seama unde se termină fantezia, fie ajungi să o crezi și tu. Cum spunea George Costanza , acest înțelept marcat de calviție, nu e o minciună dacă o crezi. Bacalaureatul era pe atunci un soi de exterminare în masă, mult mai dificil decât admiterea la facultate. De n ori mai dificil. 

Memoir 44 - Eastern Front

Cutia extensiei

Memoir 44 mi-a plăcut de la prima partidă încercată la Gamesstop. Cumva nu ești niciodată prea bătrân pentru jocuri cu soldăței. Nu știam prea bine regulile, bâjbâiam prin manual sau întrebam ce trebuie făcut, îmi dau seama că am ratat destul din subtilitățile și tacticile jocului, dar ne-am distrat. Așa că m-am bucurat când l-am primit, l-am jucat de fiecare dată când am găsit un oponent disponibil (sau, în lipsă, una din multele mele personalități) și a venit pasul firesc pentru un boardgame. În acest caz un wargame. Cu miniaturi. Prima extensie. Ca multe alte titluri Days of Wonder (un producător deloc lipsit de importanță în această lume cu hărți, cărți, jetoane, miniaturi, eroi și reguli complicate) Memoir 44 are o serie interminabilă de suplimente - armate, hărți, scenarii, miniaturi, inclusiv o geantă specială pentru cărarea întregii colecții.  Paradisul pentru pasionații de strategii militare, dar transpuse în mecanici simple, ușor de învățat, chiar dacă șansa joacă un rol important. Aveam de ales între cele trei armate disponibile până acum. Și am ales... Mama Rusie.

Wellauer's Latakia Mixture

Tutun : latakie, virginie

Aspect tutun : ribbon grosier

Aroma : puternic a latakie, genul de mixtură englezească tipică

Tărie : medie

WAF : foarte scăzut

Prezentare : cutie de 50 g

Producătorul prezintă această mixtură surprinzătoare drept un amestec ”viguros” cu un procentaj picant de latakie. Promițător, și când am adulmecat ”monstra” din cutie (mulțumesc, Zudo) am descoperit acel miros intens de latakie în cantitate ce depășește generozitatea, greu de descris unui neinițiat dacă în tine nu se ascunde un poet cu pasiune pentru metafore și nas de parfumier, dar imposibil de acceptat vreodată de acesta. Afumătură, mireasma aceea pe care ajungi să o recunoști imediat după ceva pipe în colecție și tutunuri fumate, trezindu-ți neliniștea anticipării. Și definită franc și dur de familia anti-tabac drept ”pisică moartă”, ”mahoarcă” și alte apelative ce rănesc pe moment naturelul simțitor de pipar. WAF la pământ.

Noutăți de la Nemira - serie Lovecraft și una bucată antologie

Două cărți pe care le așteptam cu nerăbdare de ceva vreme. Mă bucur să văd că Nemira continuă seria de titluri horror, de această dată cu o antologie ce se anunță foarte bună și mai ales cu primul volum dintr-o colecție ce va reuni (teoretic) cele mai bune scrieri H.P. Lovecraft. Se anunță un pre-Crăciun pe gustul meu. Încă nu am luat cărțile, probabil săptămâna viitoare să le am și eu pe raft.

Finaliștii la final

Am terminat și Omar cel orb, ultimul din cele cinci romane finaliste la a doua ediție a Premiului ”Augustin Frățilă”. O surpriză din multe puncte de vedere (nu spun dacă una plăcută sau neplăcută). Categoric altceva decât mă așteptasem la prima vedere. Săptămâna viitoare voi trimite și punctajul meu, fatalmente subiectiv. 

Am ales deja locurile 3, 4 și 5, fără prea multe ezitări și reveniri, dar încă nu sunt sigur cine va fi pe locul 1 din cele două rămase. Blestemul Balanțelor - indecizia. Combinat cu valoarea apropiată a celor două titluri. Presupun că voi scrie mai pe larg despre fiecare din cele cinci după marea finală. Eventual cu un prim articol cu punctajele pentru fiecare și scurte prezentări. 

Black Gold Special

Tutun : cavendish

Aspect tutun : ribbon

Aroma : fructată, dulce-acrișoară

Tărie : scăzută

WAF : mediu

Prezentare : cutie de 100 g

Au fost vremuri demult apuse în care un tutun din seria Borkum Riff îmi părea nu doar fumabil, ci chiar destul de bun. Și alte amestecuri pe care îmi doresc a le uita. Dulcea nevinovăție a lipsei de experiență și a gusturilor în formare... Dacă este ceva ce am învățat când vine vorba de tabacuri este să evit pe cât posibil mixturile ieftine, eventual de care nu am auzit mai nimic, și e o prudență care în general funcționează. Și mă ferește de nicotinice deziluzii. Numai că, la fel ca orice altă regulă, presupune și excepții.

Despre Keene și Wilson în Revista de Suspans nr 13

A apărut numărul 13 al Revistei de Suspans, în care am și eu două prezentări/recenzii. 

Prima, Molasar, este despre clasicul roman horror The Keep, publicat de F. Paul Wilson în 1981 și ecranizat, din păcate, doi ani mai târziu. În afara coloanei sonore și a momentelor de umor involuntar este genul de film pe care ar fi mai bine să-l dăm uitării. Definitiv. Dar cartea, fără a fi perfectă, este deja un titlu de referință al genului. Recomandată. 

A doua este Dumnezeu există, dedicată unei surprinzătoare nuvele semnate de Brian Keene, unul dintre autorii noului val de care sunt mai mult decât încântat, și care a reușit aici, păstrându-și stilul, o schimbare radicală a temelor sale preferate. Foarte bună, chiar excelentă, și până se va traduce și la noi (dacă, vreodată) tot e-book-ul este soluția. 

Și sunt multe altele de citit în numărul 13. Multe. Și îmi place coperta. Nu știu cine le face, dar sunt reușite.