Carlton Mellick III - The Haunted Vagina

Dacă titlul cu echivocul său șugubăț nu te va face măcar să zâmbești atunci s-ar putea ca acest subgen horror pre numele său bizarro fiction să nu ți se potrivească. Sau să lipsească o oarecare doză, strict necesară, de umor nu foarte ținut în chingi conservatoare. Dar obscen sau nu aceasta ar fi poate cea mai bună introducere în stilul și lumea ce sălășluiesc în țeasta cu favoriți asimovieni a lui Carlton Mellick III. Puritanii se vor îngrozi la simpla menționare a sintagmei, eventual vor scuipa în sân simbolic și își vor face câteva cruci, repezite ca acordurile de mandolină, însoțind totul cu o scurtă imprecație la adresa degenerării insuportabile a moravurilor contemporane și mai ales a inexistenței moralității în lumea literară. Pentru că, nu-i așa, ne prăbușim tot mai repede pe măsură ce apar asemenea, asemenea... sfârșind într-o bolboroseală furioasă. Testat până acum personal pe trei subiecți involuntari simpla menționare a titlului a stârnit sincere și firești hohote de râs. Nu homerice, ca să nu cădem în tentația clișeului, dar suficiente.

Howard Died. Nothing to Do.

Pe 15 martie 1937 Robert H. Barlow primea o telegrama. Era de mulți ani prieten și corespondent al lui Lovecraft. Unul din acei puțini scriitori care reușiseră să se apropie de hermitul din Providence.  Colaborase cu HP Lovecraft încă de la vârsta de 13 ani - poate că Howard văzuse în acest puști precoce o versiune a sa, eventual fiul pe care nu l-a avut și pe care nu l-a dorit - și nu doar scriseseră împreună câteva povestiri, dar enigmaticul autor îl vizitase pe Barlow în repetate rânduri, o remarcabilă excepție pentru cineva care preferase să trimită o cantitate imensă de scrisori decât să își întâlnească în persoană puținii admiratori. Va fi și cel desemnat să se ocupe de manuscrisele lui Lovecraft. Chiar acele manuscrise ce au fost publicate în principal în Weird Tales, o revistă astăzi legendară, atunci privită ca un soi de experiment bizar și categoric în afara ficțiunii de bună calitate. Barlow, un Max Brod pentru Yog-Sothery.

Samuel Gawith - Skiff Mixture

Tutun : virginia, latakie, oriental
Aspect tutun : ribbon
Aroma : oriental spre english
Tărie : medie
WAF : scăzut spre mediu
Prezentare : cutie metalică de 50 de grame

Orientalele au fost mereu o prezență rară în lista tutunurilor fumate, și cu atât mai puțin în lista celor preferate. Nu că nu mi-ar fi plăcut. Dimpotrivă. Doar că îmi pare destul de dificil să găsești o mixtură orientală reușită, și cu atât mai puțin una memorabilă, mai ales când a trecut ceva vreme de când te entuziasmai neofit-naiv în fața unor aromatice de duzină, ce păreau a avea toate calitățile unei ambrozii bine pătrunse cu vitamina N.

Revista de Suspans numărul 17

Numărul 17 al Revistei de Suspans este online. A trecut ceva vreme de la primul număr. Din păcate odată cu numărul acesta revista va avea apariție trimestrială, nu lunară. Din varii motive. Sper că numărul 18, cel din luna mai, va fi nu doar mai consistent, dar și o surpriză plăcută. 

Interesant interviul cu A.R. Deleanu. Recomand și consistenta secțiune de proză (în curând va fi lansată și o primă antologie cu cele mai bune narațiuni apărute în Revista de Suspans) unde am găsit deja o povestire ce mi-a plăcut foarte mult. Și va urma o antologie cu un titlu seducător pentru mine, Romanian Cthulhu. Pentru cine este interesat. 

17 numere. Până acum am publicat aici 20 de articole, sper ca pe viitor să fie mai multe. Și mai bune.

Arkham Horror - Dunwich Horror

Nea Spirache face achiziții

Știți cum se cumpără un boardgame atunci când ești tată de familie, bugetul e limitat, iar soția este îngrozită de ideea unei noi colecții ? Mai ales că un colecționar de colecții ar avea, teoretic, un grad de imaturitate alarmant de ridicat. Cel puțin așa susțin șamanii. Unii le mai spun și psihoterapeuții, ceea ce îmi pare o relativă exagerare. Se cumpără în maniera în care nea Spirache Necșulescu și-a cumpărat pălărie nouă, culoarea oului de rață. Iei Dunwich Horror, pentru că Arkham Horror înseamnă mai mult deja decât iluzorii economii familiale.

Radu Aldulescu a câștigat Premiul literar Augustin Frățilă

“Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu (Editura Polirom, 2012) a câştigat Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012, oferit de compania Philip Morris Trading.

23 de bloggeri au decis, în etapa a doua a concursului, care este cel mai bun roman, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărei proze finaliste. Romanul „Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu a primit cel mai mare punctaj şi a fost răsplătit cu Premiul literar "Augustin Frăţilă", în valoare de 10.000 de euro, oferit de compania Philip Morris Trading. Acesta este cel mai mare premiu acordat până acum, în România, pentru creaţie literară.

Punctajul meu:

Cronicile genocidului de Radu Aldulescu - 5 puncte

Omar cel orb de Daniela Zeca - 4 puncte

Craii si mortii de Dan Stanca - 3 puncte

Hotel Universal de Simona Sora - 2 puncte

Soseaua Catelu 42 de Alina Nedelea - 1 punct

Nouă boardgame-uri de Crăciun. Cer sponsorizare. Ofer gratitudine.

Boardgame-urile m-au prins. Mult peste așteptările mele și temerile familiei, care s-ar putea să îmi recomande o doză de pilule roz ale fericirii sau un curs de auto-descoperire personală. În prezența unui psihiatru. De fiecare dată când descopăr o nouă pasiune - cărți, benzi desenate, horror-uri, tutunuri și pipe, Queen, mașini de scris, iar lista va continua cu siguranță - prefer să mă dedic plin de aplicațiune, cu devoțiune maniacală, documentare temeinică și, pe cât posibil, cheltuieli peste posibilitățile modeste de magazioner-gestionar. Dar pentru asta s-au inventat creditorii, și cine să se gândească mai des la tine, cu îngrijorare și teamă, decât cel căruia îi datorezi bani? Măcar așa nu te simți vreo clipă singur pe lume, nici măcar cu maimuțica Suflețel. Și de fiecare dată mă minunez cum de am putut trăi fără noua pasiune treizeci și ceva de ani. Ca să cităm un mare matematician - eram mult mai prost pe-atunci. Și când te gândești că totul a început cu o mefistofelic de inocentă invitație din partea celui care m-a ajutat, cu un deceniu și ceva în urmă, să descopăr Magic the Gathering. Să văd și eu cum e un boardgame...

Numărul 14 al Revistei de Suspans

Vă recomand recenzia lui Mircea Pricăjan la Doctor Sleep, continuarea mult-așteptată a celebrului The Shining. Mă văd nevoit să îi dau dreptate lui Mircea, putea fi mult mai mult, dar este în esență o dezamăgire. Poate și noi ne-am dorit altceva de la Danny Torrance și creatorul său. 

Am scris și eu despre un horror cu defectele și neajunsurile sale, dar care merită citit - Berserk de Tim Lebbon. Ar merita făcut un film, cred că ar ieși un horror B destul de bun. Și sunt multe altele de citit, inclusiv câteva proze noi și o părere despre remake-ul Carrie. Încă nu l-am văzut. Și cumva evit să o fac. Despre carte am scris cu multă vreme în urmă, chiar în primul număr al Revistei de Suspans. 

Un Dumnezeu cald sau rece. Și Eminescu. Plus bunică-mea

Bunica din partea mamei l-a avut ca examinator la bacalaureat pe George Călinescu. Când anume se întâmpla asta nu mai știu precis, undeva prin anii 40 cu siguranță, dar în timpul războiului sau după... asta nu-mi mai amintesc. Deși era povestea la care revenea periodic, înfrumusețând-o cu detalii care nu se regăseau în versiunea precedentă. Până la urmă și trecutul este doar o poveste. Nici dacă era doar unul dintre examinatori (puțin probabil) sau președintele comisiei (mult mai posibil) nu mai știa cu siguranță. De la ea am moștenit nu doar gena relativ ariană, pe care am transmis-o generos și băieților,  ci și o anumită și exagerată capacitate de a inventa, modifica, augmenta fiecare amintire până la punctul în care fie nu mai îți dai seama unde se termină fantezia, fie ajungi să o crezi și tu. Cum spunea George Costanza , acest înțelept marcat de calviție, nu e o minciună dacă o crezi. Bacalaureatul era pe atunci un soi de exterminare în masă, mult mai dificil decât admiterea la facultate. De n ori mai dificil. 

Memoir 44 - Eastern Front

Cutia extensiei

Memoir 44 mi-a plăcut de la prima partidă încercată la Gamesstop. Cumva nu ești niciodată prea bătrân pentru jocuri cu soldăței. Nu știam prea bine regulile, bâjbâiam prin manual sau întrebam ce trebuie făcut, îmi dau seama că am ratat destul din subtilitățile și tacticile jocului, dar ne-am distrat. Așa că m-am bucurat când l-am primit, l-am jucat de fiecare dată când am găsit un oponent disponibil (sau, în lipsă, una din multele mele personalități) și a venit pasul firesc pentru un boardgame. În acest caz un wargame. Cu miniaturi. Prima extensie. Ca multe alte titluri Days of Wonder (un producător deloc lipsit de importanță în această lume cu hărți, cărți, jetoane, miniaturi, eroi și reguli complicate) Memoir 44 are o serie interminabilă de suplimente - armate, hărți, scenarii, miniaturi, inclusiv o geantă specială pentru cărarea întregii colecții.  Paradisul pentru pasionații de strategii militare, dar transpuse în mecanici simple, ușor de învățat, chiar dacă șansa joacă un rol important. Aveam de ales între cele trei armate disponibile până acum. Și am ales... Mama Rusie.