15 Nov 2009

Haruki Murakami : Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga



Nu as fi crezut niciodata ca Haruki Murakami este un alergator de cursa lunga. La propriu. Nimic din cartile lui nu m-a facut sa cred ca ar putea fi atras de sport, il vedeam mai curand ca un scriitor profesionist, care nu face altceva decat sa scrie pret de zile intregi, intr-o uitare dementa care ne-a adus in timp o carte ca La capatul lumii si in tara aspra a minunilor.



Stapanit de un daimon. O versiune englezeasca a Autoportretului... imi trecuse prin mana anul trecut, cred, dar din lipsa de timp nici n-am apucat sa o rasfoiesc, sigur ca va fi tradusa si in romana. Si a aparut recent.
Mai mult un experiment literar scris printre picaturi decat un titlu esential pentru Murakami, ma asteptasem ca Autoportretul scriitorului … sa fie un jurnal de scriitor, sau o autobiografie, carte care sa imi explice mai bine cum a putut Murakami sa scrie In cautarea oii fantastice, Kafka pe malul marii sau Cronica pasarii-arc. Cheia care sa iti deschida usa, un fel de echivalent la Misterul regelui, fara sfaturi literare. In mare parte este chiar jurnalul alergatorului Haruki Murakami, scriitor de profesie, cu mici intermezzo-uri despre scris si conditia de scriitor, dar mult prea putine. Nici fragmentele rememorandu-i trecutul nu aduc nimic nou, sunt date arhicunoscute deja – cum a inceput sa scrie, cum i-a venit ideea de a scrie un roman, faptul ca a avut un bar de jazz, faptul ca este un pasionat colectionar de viniluri, in special jazz, chiar unul dintre cei mai importanti din Japonia. Prea putin despre scris si scriitura. Mult despre alergat. Cum a inceput Murakami sa alerge, cum a terminat primul sau maraton, cum a participat la concursuri de tot felul, cum alearga sau a alergat in Japonia, New York, Hawaii, care sunt trucurile unui bun alergator. Despre solidaritatea breslei de pasionati si atmosfera concursului. Si aceasta este in mare parte cartea, scrisa fragmentat in 2005 – 2006, in diverse locuri si momente. Jurnalul unui sportiv. Prea putin mai mult.

Sigur, am fost convins initial ca alergatorul este o metafora pentru scriitor, fiecare alearga singur, merge pana la capat nu pentru un premiu, ci pentru a-si demonstra ca pot sa ajunga la final. Nu este o cursa pentru premii, pentru distinctii, pentru succes. Este un joc serios din seria “poti tu ? “. Am crezut ca amintind de singuratatea alergatorului de cursa lunga – pentru mine de fiecare data trimiterea este la Iron Maiden – se va lansa in excursuri metafizice despre lumile sale fantastice sau despre sexualitatea artistica de acolo. Ca se va juca tot restul volumului cu aceste valente. Dar nu. Murakami aminteste doar cand si cand de arta sa. Este chiar povestea pasiunii sale pentru alergat. Mai bine de trei sferturi din carte vorbeste numai despre asta. Presupun ca pasionatii de sport vor gasi ceva interesant sau pasionant aici. Eu nu. A fost si prima oara cand l-am citit greu si cu impresia de plictis apropiat. Trei zile pentru o carte de 200 si ceva de pagini, cu font generos. Trist.

Sunt voci care il compara pe Haruki Murakami cu sinistrul Paulo Coelho. O asertiune cretina. Coelho este doar o broasca raioasa, umflata cu pompa cat o anvelopa de tractor, la fel de departe de scriitor pe cat este Tilbury de tutunul de pipa. Murakami este un scriitor profesionist, in medie bun spre foarte bun, cu momentele sale excelente. Departe de a fi genial, si-a descoperit un ritm, un stil simplu si clar, o melodicitate pastrata, dublate de arta de a spune o poveste. O arta pe care mult prea multi “scriitori” nu au avut-o vreodata. Dar nu si de data asta, cand nu mi-a mai spus mare lucru.

Nu mi se pare o carte recomandata pentru a-l descoperi pe Murakami, si este o dezamagire. Poate fi o completare, un amuzament, o incercare de a descoperi si altceva despre Murakami. Sincer, daca cineva mi-ar fi recomandat o carte cu aceeasi tema, dar scrisa de un autor obscur, nu cred ca as fi trecut-o pe lista. Nu sunt atat de pasionat de sport. Aidoma unui personaj din Prins, pot spune ca am mai alergat si eu. O singura data.

15 comments:

Rontziki said...

Tocmai ce-am văzut-o ieri în librărie şi eram cam în dilemă că deja aveam câteva în mână şi nu-mi venea să renunţ la nici una...Când am văzut că ai scris despre ea, fuga să văd impresii despre "tainele" lui Murakami...dar dacă nu asta e tema de bază, că şi eu cam tot asta speram, atunci nu-mi pare rău că n-am luat-o. O aşteptăm cu interes pe următoarea, deşi chiar aveam pretenţii de la "Autoportret...", mai ales că În noapte n-a fost chiar de natură să mă impresioneze...

YukiAme said...

stii ca " oaia fatnastica; are continuare? :)

Cinabru said...

Rontziki : io m-am cam pacalit deja, prea tarziu sa o dau retur :) Si eu am avut aceeasi senzatie la In noapte, dar poate viitorul roman sa fie mai bun.

YukiAme : tre' sa zic si ce carte continua, si ce carte urmeaza ? Si cum se numeste trilogia ? :) Pacat ca Murakami refuza cu obstinatie reeditarea primului volum, dar asta este. Se gasea pe net, la un moment dat.

Cinabru said...

YukiAme : vezi ca si io sunt fan vechi :) ?

YukiAme said...

inseamna ca tu chiar stii cine-i yuki :P

YukiAme said...

brw, ai citit ' underground'?

100 Ro said...

Ti-am trimis o invitatie prin e mail,pentru a te face autor pe 100 Ro,as fi incantat daca ai accepta si ni te-ai alatura.Bafta si te asteptam.Apropo,si Rontziki e 'de-al nostru" :)

Cinabru said...

YukiAme : am io banuielile mele :) Underground a fost un alt Murakami care nu m-a atras. Interesant ca experiment, l-am citit cu interes, dar nu cu acea placere fascinata din trecut. Stiu ca pentru Murakami a fost o carte foarte importanta, dar pentru mine ca cititor si fan nu a avut acelasi impact.

100 Ro : multumesc, m-am logat deja, o sa am cateva intrebari si incerc sa pun si acolo cate ceva. Felicitari, mult succes si multumesc.

Yuki said...

cartea de care vorbesc eu nu face parte din trologie, ci e continuarea la 'oaia fantastica'; se numeste ' dans, dans, dans'.
mie 'underground' mi-a palcut foarte mult, desi nu e proprizu-zis carte cat mai degraba un meha reportaj jurnalistic.

Cinabru said...

Si pe care n-am gasit-o initial decat in Biblioteca Polirom veche, nu cea din seria de autor. Si asa le am pe restul in serie, pe asta format mic :( Foarte faina. Chiar ma gandesc sa il reiau pe Murakami intr-un eventual concediu.

chrysallidis said...

dupa titlu m-ar fi atras, dar doar pentru ca eram ferm convinsa ca e vorba de o parabola. si cum spui si tu, m-as fi gandit ca am sa aflu mai multe despre cartile lui. cine stie, poate daca o sa imi pice in mana la un moment dat am sa o rasfoiesc. deocamdata ma tin sa cumpar kafka pe malul marii.

din ce am citit pana acum cred ca dans, dans, dans mi-a placut cel mai mult. poate si pentru ca am inceput cu ea :)

aa, si uitam sa spun ca mi-a placut cum ai scris despre el. o descriere justa, la obiect, recunoscandu-i limitele si neridicandu-l in slavi.
si eu sunt un mic fac haruki murakami.

cristi said...

sincer nu stiu la ce te asteptai de la un asiatic?Nu îi văd niciodată să scrie o carte despre reţetele scriitorului precum găseşti în Misterul regelui.Sunt prea modeşti
Iar despre carte nu pot să zic decăt că o citesc momentan încăntat.Într-o oră am terminat jumătate şi mi se pare excelenta.E adevărat, dacă nu îti place să alergi sau să depui efort fizic cartea te poate plictisi.Mie îmi aduce aminte de urcatul munţilor...

Cinabru said...

Nu prea stiu ce sa spun de partea cu asiaticul. Ma asteptam sa imi lamureasca mai multe despre Murakami-scriitorul, sa aflu ceva detalii inedite - pentru ca omul este zgarcit in marturisiri si amintiri - nu sa dau peste un eseu fragmentar si nu foarte bun. Am intuit corect deci, pentru cineva care mai face si un pic de miscare volumasul are alte valente, dar pentru mine nu are cum. Oricum, e bine ca macar tu ai fost incantat, eu raman in mare masura dezamagit.

Viorel said...

Nici eu nu sunt un sportiv convins.
Merg mult cu bicicleta in ultima vreme, am alergat cand am avut ocazia si urc pe munte (acum ceva mai putin decat inainte).
Pe o scara de la 1 la 10 in privinat pasiunii pentru sport mi-as da cam un 6.
Cu toate acestea il inteleg pe Murakami in privinta pasiunii cu care a scris aceasta carte.
Intr-un fel sportul te modeleaza (repet nu pe oricine).
Am vazut in Autoportetul... o parte a vietii lui Murakami pe care nu mi-o imaginam inainte. Si atat.
Nu m-a dezamagit faptul ca nu am vazut o analogie directa cu formarea lui ca scriitor sau cu opera sa. Ba dimpotriva, am fost impresionat doar de aceasta latura si, cum scriam si anterior pe blogul tau ca mi se pare un scriitor inspirational, simteam o dorinta puternica de miscare, alergare si, poate, o anumita implinire.
Nu toate lucruile din viata noastra se leaga direct (sau indirect).
Unele raman independente, ca o pata de culoare distincta fata de restul care are alta nuanta.

Cinabru said...

Viorel: cred ca mi-am dorit mai mult de la cartea asta, aveam asteptari mai mari. Cu pasiunea pentru sport.... mi-as da un 0. Nu practic, nu urmaresc, nu cunosc, nu ma intereseaza catusi de putin. Daca de maine ar fi toate interzise nu mi-ar produce vreo emotie speciala. Nu mai mult decat vestea ca acceleratul de Pascani a intarziat 4 ore. Vroiam fie o autobiografie, fie inca un roman fantastic. N-a fost sa fie.

Post a Comment

Share This